Sindicaliştii din Cartel Alfa spun că în 2019 se prefigurează conflicte sociale deschise, critică ordonanţa privind măsurile fiscale, acuză Guvernul de lipsă totală de dialog social, de dispreţ faţă de lege şi faţă de cetăţeni şi cer convocarea urgentă a Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Începând cu 1 ianuarie 2019, indemnizaţiile parlamentarilor şi ale membrilor guvernului se vor majora ca efect al creşterii salariului minim pe economie. Spre exemplu, indemnizaţia domnului ministru Teodorovici va fi mai mare cu 1890 lei pe lună, iar indemnizaţia de bază a unui parlamentar creşte cu cel puţin 1620 lei lunar. Aleşii noştri şi numiţii lor (persoanele din conducerea autorităţilor publice) reprezintă singura categorie de bugetari cărora  salariul le creşte automat, cu fiecare creştere a salariului minim. Este o discriminare faţă de ceilalţi salariaţi bugetari, pe care am reclamat-o şi la adoptarea legii, însă consensul transpartinic în ceea ce priveşte privilegiile au blocat orice recurs constituţional. Prin adoptarea OUG nr. 144/2018, încă odată Guvernul nu se gândeşte la cetăţeni, ci numai la aleşi. Ordonanţa, adoptată în timpul sărbătorilor şi fără nicio consultare prealabilă cu partenerii socialicuprinde măsuri de îngheţare a drepturilor celorlalte categorii de personal bugetar", afirmă reprezentanţii Cartel Alfa într-un comunicat intitulat "2019 – un an în care se prefigurează conflicte sociale deschise". - 

Ei acuză faptul că adoptarea unor acte normative privind soarta salariaţilor cu ignorarea regulilor dialogului social este deja un obicei al guvernului care creează numai efecte negative.

"Din nou, decidenţii care se pare că au muncit numai în birou, creează o anomalie discriminatorie: condiţiile de muncă nu sunt legate de situaţia bugetară ci de mediul şi situaţia concretă de la locul de muncă. Dacă există constrângeri bugetare, atunci prima măsură trebuie să fie eliminarea privilegiilor, a pensiilor speciale abuzive, plafonarea indemnizaţiilor speciale şi nu tăierea din veniturile salariaţilor care lucrează în ture ca să acopere deficitul masiv de personal sau în condiţii de muncă stresante, periculoase şi riscante", susţin sindicaliştii.

O altă discrepanţă extrem de gravă pe piaţa muncii din România este determinată de blocarea negocierilor colective prin efectele legii 62 a dialogului social, nemodificată din 2011 în ciuda angajamentelor repetate şi solicitărilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi ale Comisiei Europene. Astfel, în timp ce, iată, salariile aleşilor se măresc automat prin grilă, odată cu creşterea salariului minim, în sectorul privat, lipsa contractelor colective şi a coeficienţilor de ierarhizare trage spre salariul minim alte zeci de mii de lucrători calificaţi şi cu experienţă, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an de la adoptarea Legii 62, ajungând ca mai mult de jumătate dintre lucrătorii din România să fie plătiţi la minim, mai spun ei.

Îngheţarea punctului de pensie până în septembrie 2019 şi adoptarea unei legi a pensiilor care va genera discriminări între salariaţii care au contribuit diferit dar vor avea pensii identice, distrugerea pilonului II de pensii sunt alte motive de nemulţumire în rândul salariaţilor şi pensionarilor, conform Cartel Alfa..

Guvernul, prin lipsa totală de dialog social, prin dispreţul faţă de lege şi faţă de cetăţeni este direct responsabil de viitoarele conflicte sociale. O parte dintre federaţiile membre ale Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel ALFA” au demarat deja procesul de consultare internă în vederea organizării unor forme de protest la începutul anului 2019 şi procesul se va amplifica având în vedere nemulţumirile profunde ale membrilor noştri din aproape toate domeniie de activitate, avertizează sindicaliştii.

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” solicită convocarea de URGENŢĂ a Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social, ca o condiţie minimală în vederea eliminării conflictelor sociale deschise. conchid ei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.