Salvamontiştii din Sibiu intervin, vineri, pentru salvarea a două femei care au anunţat că au fost rănite, în două accidente distincte, în Munţii Făgăraş. Pentru recuperarea victimelor a fost solicitat elicopterul SMURD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Salvamont Sibiu a precizat că prima victimă a fost preluată de elicopter, cu ajutorul troliului, şi predată SMURD.  

Este vorba despre o femeie de 50 de ani, din Baia Mare, care se afla pe poteca triunghi albastru, între Cabana Negoiu şi Cascada Sărata.  

Femeia acuză probleme la membru inferior stâng, cu entorsa la nivelul genunchiului.

Intervenţia pentru salvarea celei de-a doua femei continuă.  

ŞTIRE INIŢIALĂ: Salvamont Sibiu anunţă, vineri, că are două intervenţii în derulare în Munţii Făgăraş.  

O echipă intervine pentru recuperarea unei persoane de sex feminin, care a suferit o entorsă de membru inferior, în zona Cascada Sărata. 

”A fost solicitat şi elicopterul pentru recuperarea victimei prin troliere. Victima are 50 de ani”, a transmis Salvamont Sibiu.  

Sursa citată a precizat că cea de-a doua intervenţie vizează tot o femeie care a căzut din potecă, în zona Lanţuri Sub Lăiţel.  

”Victima este stabilă, dar acuza dureri lombare”, au precizat salvamontiştii.  

Aceştia au explicat că la cel de-al doilea caz intervine şi o echipă a Salvamont Argeş, fiind solicitat acelaşi elicopter.  

Ambele intervenţii sunt în plină derulare.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.