Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a emis, joi, ordinul de carantinare a comunei Buciumeni din judeţul Dâmboviţa şi un alt ordin prin care dispune prelungirea cu şapte zile a carantinei zonale în comuna Bezdead, din acelaşi judeţ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Comuna dâmboviţeană Buciumeni intră în carantină vineri, începând cu ora 12:00, pentru o perioadă de 14 zile, conform ordinului şefului DSU, Raed Arafat.
 
Documentul a fost emis, joi, la propunerea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, în condiţiile în care în localitatea cu 4.274 de locuitori indicele de infectare a ajuns la 6,79 cazuri la o mie de locuitori.
 
În ceea ce priveşte decizia de prelungire a carantinei în comuna Bezdead, care se două săptămâni se află sub această măsură, ordinul şefului DSU a fost emis tot la propunerea făcută miercuri după amiază de CJSU Dâmboviţa. Astfel, de miercuri de la ora 12:00 măsura carantinării acestei localităţi a fost prelungită pentru şapte zile. 
 
În cele două localităţi sunt impuse restricţiile privind deplasarea persoanelor, desfăşurarea activităţilor economice şi a adunărilor publice sau private prevăzute de legislaţia privind prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.