Turiştii care vor petrece sărbătorile de Paşte la munte, în staţiunile din Braşov sau de pe Valea Prahovei, se vor bucura de zăpadă, în această primăvară. În Braşov, sezonul de schi a fost prelungit până după sărbători, având în vedere starea foarte bună a pârtiilor. La Sinaia au fost ridicate restricţiile privind deplasarea persoanelor după ora 20.00 în zilele de week-end. Pe Valea Prahovei, preţurile pentru un pachet turistic de Paşte pornesc de la 2.130 de lei în hotelurile de patru stele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Având în vedere starea pârtiilor din Poiana Braşov, una foarte bună pentru această perioadă a anului, faptul că atât schiorii, cât şi agenţii economici respectă măsurile dispuse pentru reducerea riscului de răspândire a coronavirusului, şi numărul, relativ mare pentru această perioadă a anului, al celor care doresc să schieze, Municipalitatea va prelungi sezonul de schi până în data de 3 mai”, a anunţat, joi, Primăria Braşov.
 
Viceprimarul oraşului, Sebastian Rusu, a declarat că în cursul zilei de vineri se va analiza posibilitatea modificării unor prevederi adoptate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă referitoare la modul de desfăşurare a activităţilor de alimentaţie publică în zona pârtiilor. În prezent, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică unităţile de alimentaţie publică aflate la o distanţă mai mică de 100 de metri de marginea pârtiei vând doar produse alimentare ambalate şi băuturi non-alcoolice îmbuteliate, în regim take-away, şi doar turiştii care sunt cazaţi în cabanele sau hotelurile în care funcţionează acele unităţi de alimentaţie publică pot fi serviţi în regim normal.
 
"Culoarele create de administratorul sistemului de transport pe cablu pentru schiori în zona de aşteptare, precum şi păstrarea distanţei dintre aceştia, sunt reguli care vor rămâne valabile în continuare”, au precizat autorităţile din Braşov.
 
În prezent se schiază pe toate pârtiile din Poiana Braşov: Kanzel, Lupului, Doamnei, Ruia, Drumul Roşu, Sulinar, Subteleferic, Bradul şi Stadion, iar starea acestora este bună, stratul de zăpadă având între 70 şi 90 de centimetri. 
 
De asemenea, încă este zăpadă pe pârtiile din toate cele trei staţiuni montane de pe Valea Prahovei - Azuga, Buşteni şi Sinaia. 
 
"Aici locurile în unităţile de cazare sunt ocupate în proporţie de 50% pentru perioada Paştelui. Unităţile de cazare de 4 stele vă propun pachete de la 2.130 lei/ cameră dublă pentru 3 nopţi de cazare cu mic dejun, primire cu ouă, cozonac şi vin roşu în noaptea de Înviere, brunch pascal pe 2 mai şi masă de Paşte pe 2 mai, iar la cele de 3 stele de la 935 lei/ persoană în cameră dublă pentru 4 nopţi de cazare cu mic dejun, cină pe 1 mai, întâmpinare cu ouă, cozonac şi vin în noaptea de Înviere şi prânz pascal pe 2 mai”, a informat, joi, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.
 
În staţiunea Sinaia, care în ultimele săptămâni a fost afectată de restricţii privind circulaţia persoanelor în zilele de week-end, turiştii pot ieşi din unităţile de cazare de la ora 6 şi până la ora 22, toată săptămâna.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.