O echipă internaţională formată din specialişti în sănătate publică, cercetători în domeniul dependenţei, specialişti în sănătate cardiovasculară şi metabolică şi nutriţionişti a descoperit că trecerea de la o dietă occidentală tipică la un regim alimentar mai sănătos ar putea adăuga 10 ani de viaţă pentru o persoană de vârstă mijlocie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un studiu, prezentat recent în revista Nature Food, grupul a analizat datele privind dieta persoanelor înscrise în studiul UK Biobank.

Cercetări anterioare au arătat că dietele nesănătoase conduc la peste 75.000 de decese premature în fiecare an numai în Marea Britanie.

În acest nou efort, echipa de cercetare a accesat date dintr-un studiu pe termen lung implicat în investigarea contribuţiilor predispoziţiei genetice versus expunerea la mediu în ceea ce priveşte dezvoltarea bolilor la oameni.

Acesta se desfăşoară din 2006 şi implică colectarea unor cantităţi masive de date de la o jumătate de milion de voluntari din Marea Britanie, cu vârste cuprinse între 40 şi 69 de ani.

Planul este de a urmări starea de sănătate a celor înscrişi timp de cel puţin 30 de ani.

Pentru acest nou studiu, cercetătorii au analizat în mod special obiceiurile alimentare ale tuturor voluntarilor din baza de date.

Pentru a afla mai multe despre impactul comportamentului alimentar asupra speranţei de viaţă, aceştia au grupat persoanele în funcţie de modelele alimentare, observând cum acestea s-au schimbat de-a lungul anilor.

Comparând rezultatele persoanelor care au trecut de la modele alimentare nesănătoase la cele sănătoase cu cele ale persoanelor care nu au făcut aceste schimbări, oamenii de ştiinţă au descoperit că o trecere la o alimentaţie mai sănătoasă ar putea adăuga ani la speranţa de viaţă.

Ei au constatat că persoanele de vârstă mijlocie care au trecut de la o dietă nesănătoasă la o dietă sănătoasă şi au menţinut acest model au câştigat în medie aproape 10 ani de viaţă.

Schimbările sănătoase făcute mai târziu în viaţă au prelungit, de asemenea, durata de viaţă dar nu la fel de mult.

Cercetătorii sugerează că guvernele şi autorităţile din domeniul sănătăţii ar putea influenţa politicile de sănătate pentru a îmbunătăţi speranţa de viaţă a oamenilor în general, cum ar fi adăugarea de taxe pentru alimentele nesănătoase şi subvenţionarea celor sănătoase.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.