Şefa Secţiei ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon din Bucureşti, Florina Pompilian, afirmă, sâmbătă, că a revenit în unitate după o absenţă de cinci ani şi a găsit o secţie dezbinată şi abia funcţională, după ce 50 de cadre au plecat într-un singur an. Oamenii au acuzat presiuni psihice care i-au determinat să se adreseze psihologilor şi au refuzat să revină, chiar şi după ce conducerea s-a schimbat. Actuala situaţie în care se găseşte secţia – unde există acuzaţii că apoape 20 de pacienţi au murit în doar câteva zile – este generată de ”furia unei singure persoane, care nu a făcut decât să blameze, să denatureze adevărul”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu suport minciuna! Mai ales minciună care destabilizează un sistem întreg, care creează panică, care afectează direct activitatea medicală a unui colectiv abia întregit! Şi spun “întregit” , dar nu vindecat! Pentru că în secţia despre care vorbesc s-au întâmplat lucruri greu de imaginat pentru cineva din afara lui”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Florina Pompilian, noua şefă a Secţiei ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti.

Aceasta precizează că a revenit în unitate după o absenţă de cinci ani şi a găsit o situaţie extrem de dificilă: ”Ştiam că ajung într-o secţie în care echipa fusese «decimată», în care plecaseră într-un an 50 de medici şi asistente, nemaisuportand presiunea, nu fizică, dar mai ales psihică, unde asistentele erau agresate şi jignite permanent, unde infirmierele erau puse “să şteargă vasul de wc cu mâna”, unde medicii erau denigrati. Se muncea inadmisibil de greu, cu 5 medici (dintre care unii erau pe picior de plecare!) , pe o secţie de 25 paturi de AŢI şi 15 săli de operaţie”.

Florina Pompilian susţine că a discutat cu o parte dintre cei plecaţi: ”Ce mi-au auzit urechile a fost pentru mine incredibil: mergeau încă la psiholog după agresiunile psihice la care fuseseră supuşi, erau încă speriaţi de ce li s-ar fi putut întâmpla dacă n-ar fi plecat”.

Noua şefă a Secţiei ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon afirmă că a reuşit să refacă echipa, dar s-a confruntat cu opoziţia unei singure persoane: ”Am găsit o secţie dezbinată, am fost nevoiţi să ne desfăşurăm activitatea cu lipsuri teribile (să ţi se predea 13 injectomate funcţionale şi 60 defecte nu e uşor!), exact într-o perioada în care încă nu au sosit fondurile, cu program operator care încă stă pe loc din lipsa de asistente de anestezie (...) Avem încă de înfruntat furia unei singure persoane, care, în aceste trei luni, nu a făcut decât să blameze, să denatureze adevărul, să încerce să intimideze personalul, să menţină acea stare de nesiguranţă vis a vis de viitorul acestui colectiv şi, evident, să instige discrediteze activitatea întregului spital”.

Florina Pompilian susţine că a aflat de la medici din alte spitale că aparţinătorii pacienţilor erau sfătuiţi să-şi ia rudele de la Sfântul Pantelimon.

”E halucinant să afli de la colegi din alte spitale că aparţinătorii au fost sfătuiţi să îşi ia pacienţii din spital, că aici sunt doar imbecili, că se fac afirmaţii halucinatorii că eu, şefa secţiei , o marginalizez, că am improvizat o secţie aţi în care pacienţii ventilati sunt nesupravegheaţi, că domnul manager şi directorul medical o hărţuiesc şi o discreditează”, a mai scris şefa secţiei.

”Sigur, dacă “ a marginaliza” înseamnă a o “ detrona” de pe acel post din Compartimentul operator de ginecologie, pe care şi-l atribuise că definitiv. Sau dacă “ a marginaliza” înseamnă a nu mai asculta când începe poliloghia aceea obositoare”, a adăugat şefa secţiei,

Aceasta consideră că este ”trist şi foarte grav” că s-a ajuns în această situaţie.

”E trist şi e foarte grav că trecem printr-un moment că asta, care afectează nu doar imaginea secţiei şi a spitalului, ci şi a întregului sistem medical. Este afectată (a câtă oară !?) încrederea populaţiei în sistemul medical românesc, este afectată relaţia medic-pacient , care este esenţială în activitatea pe care o desfăşurăm”, a mai scris Florina Pompilian.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.