Negocierile pentru un proiect de tratat privind pandemiile s-au încheiat fără un acord vineri seara, după mai bine de doi ani de eforturi pentru realizarea acestui obiectiv. Unele voci au afirmat că tratatul i-ar fi permis Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) să încalce suveranitatea sanitară a statelor membre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Statele membre ale OMS nu au reuşit să ajungă la un acord până vineri seară privind prevenirea şi lupta împotriva pandemiilor, după doi ani de discuţii şi negocieri acerbe.

Negocierile au fost prelungite de mai multe ori peste termenele limită în ultimele luni, în speranţa ajungerii la un acord, în vederea adoptării textului cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic în cadrul lucrărilor Adunării Mondiale a Sănătăţii care vor începe luni, pe 27 mai.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

Scopul documentului, alături de o serie de actualizări ale normelor existente privind gestionarea pandemiilor, era de a consolida apărarea lumii împotriva noilor agenţi patogeni, după ce pandemia Covid-19 a ucis milioane de oameni.

Dar au existat dezacorduri profunde pe tot parcursul procesului de negociere, în special în ceea ce priveşte echitatea, iar calendarul pentru ajungerea la un acord a fost întotdeauna ambiţios, au declarat experţii.

„Din moment ce aţi făcut tot posibilul, nu trebuie să existe regrete”, a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, în prezenţa delegaţilor.

Dar, a spus el, „nu este un eşec”.

Directorul OMS le-a cerut ţărilor să meargă înainte pentru că „lumea are încă nevoie de un tratat privind pandemiile”, informează Agerpres.

„Ceea ce contează acum este ce învăţăm din această experienţă şi cum putem reseta lucrurile, recalibra, identifica principalele provocări şi să mergem mai departe. Aceasta este ceea ce conteaza”, a insistat el.

Statele membre ale OMS au încercat să ajungă la un acord până vineri seară privind prevenirea şi lupta împotriva pandemiilor.

Cinci puncte esenţiale ale proiectului de acord, care ar fi avut menirea de a preveni repetarea dezastrului uman şi economic care a fost pandemia de Covid-19, din cauza lipsei de pregătire, de coordonare şi de solidaritate.

Agenţi patogeni şi împărţirea beneficiilor

Punctul central al acordului era crearea unui „sistem multilateral de acces şi de împărţire a beneficiilor pentru agenţii patogeni cu potenţial pandemic” (PABS), coordonat de OMS.

A fost punctul cel mai dificil din cadrul negocierilor, întrucât ţările în curs de dezvoltare nu doresc să partajeze agenţii lor patogeni fără a primi în schimb garanţia că vor primi vaccinuri şi alte produse din domeniul sănătăţii.

Statele membre s-au pus în mare parte de acord pentru a-şi lua angajamentul de a partaja rapid datele despre patogenii cu potenţial pandemic şi de a împărţi într-o manieră echitabilă vaccinurile şi alte produse medicale ce decurg din accesul la aceste informaţii.

Dar mai rămâneau câteva detalii de reglat, mai ales de a şti dacă firmele farmaceutice vor trebui să cedeze în regim de gratuitate 10% din producţia lor către OMS, pentru a vaccina, de exemplu, angajaţii din sectorul sănătăţii aflaţi în prima linie de luptă împotriva pandemiilor. Alte 10 procente suplimentare ar fi distribuite către OMS la preţuri egale cu costurile de producţie.

Prevenire şi supraveghere

Proiectul prevedea ca ţările să ia măsuri pentru a consolida progresiv capacităţile de prevenire şi de supraveghere a pandemiilor.

Ele ar fi trebuit să elaboreze, să consolideze şi să implementeze planuri naţionale complete de prevenire a pandemiilor.

Acestea urmau să includă vaccinarea sistematică, gestionarea riscurilor biologice în laboratoare şi prevenirea rezistenţei la medicamente antimicrobiene.

Această secţiune a fost în mare parte acceptată, dar se aştepta aprobarea finală din partea ţărilor.

Statele au dezbătu, de asemenea, oportunitatea şi maniera de a extinde dimensiunea acordului pentru a include supravegherea sănătăţii animalelor şi a mediului înconjurător în scopul de a detecta riscurile pandemice.

Însă reprezentanţii unor ţări se tem că o astfel de măsură ar depăşi aria de competenţă a OMS.

Finanţare

Acordul implică numeroase angajamente pentru state, însă ţărilor sărace le lipsesc resursele necesare pentru a implementa nivelurile occidentale de pregătire pentru pandemii şi de supraveghere a agenţilor patogeni.

La rândul lor, ţările dezvoltate ezită să plătească factura în locul ţărilor sărace dacă nu primesc în schimb angajamente concrete din partea acestora.

În stadiul discutat al proiectului, statele ar fi trebuit să accepte să menţină sau chiar să crească finanţarea naţională pentru prevenire, pregătire şi reacţie la pandemii.

Ele ar fi trebuit, de asemenea, să mobilizeze fonduri suplimentare pentru a le ajuta în special pe ţările în curs de dezvoltare să implementeze acordul, prin intermediul unor subvenţii şi împrumuturi acordate în condiţii favorabile.

Logistică şi lanţuri de aprovizionare

Acordul urmărea şi implementarea unei reţele globale de lanţuri de aprovizionare şi de logistică, pentru a îmbunătăţi un acces echitabil, rapid şi cu preţuri abordabile la produse medicale, pentru a evita, de exemplu, noi penurii de măşti sanitare.

În caz de pandemie, ţările ar fi trebuit să acorde prioritate partajării produselor lor de sănătate prin intermediul acestei reţele.

Ele ar fi trebuit, de asemenea, să evite o stocare a produselor medicale asociate cu pandemia care să depăşească în mod inutil cantităţile necesare şi să reducă risipa pentru aceste produse. Elveţia, de exemplu, a distrus mai multe vaccinuri anti-Covid-19 decât numărul dozelor pe care le-a administrat.

Vaccinare, lockdown, interdicţii de călătorie

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat de mai multe ori că negocierile au fost supuse unui val fără precedent de dezinformare, mai ales cu privire la aspectele pe care acordul le-ar permite să fie implementate de către OMS.

Proiectul de acord stipula că niciuna dintre dispoziţiile sale nu va fi interpretată ca şi cum i-ar oferi Secretariatului OMS, inclusiv directorului său general, „puterea de a orienta, de a ordona, de a modifica sau de a prescrie în orice manieră legile sau politicile naţionale”.

De asemenea, tratatul nu ar fi trebuit să îi permită OMS „să prescrie sau să impună în orice manieră părţilor semnatare să adopte măsuri specifice, precum interzicerea sau acceptarea călătorilor, instaurarea obligativităţii de vaccinare sau a unor măsuri terapeutice şi de diagnosticare sau punerea în aplicare a unor măsuri de lockdown”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.