Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, la reuniunea informală a miniştrilor sănătăţii din statele membre ale Uniunii Europene

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, la reuniunea informală a miniştrilor sănătăţii din statele membre ale Uniunii Europene

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, participă, în perioada 25–26 februarie 2026, la reuniunea informală a miniştrilor sănătăţii din statele membre ale Uniunii Europene, organizată de Preşedinţia Ciprului a Consiliului Uniunii Europene.

Participarea are ca obiectiv consolidarea cooperării europene în domeniul politicilor farmaceutice, al sănătăţii mintale şi al implementării Spaţiului european al datelor privind sănătatea (EHDS), precum şi desfăşurarea unor întâlniri bilaterale la nivel ministerial.
 
Agenda oficială include o întâlnire bilaterală cu ministrul sănătăţii din Regatul Norvegiei, Jan Christian Vestre, participarea la Sesiunea 1 – Dezvoltarea unui Centru European de Excelenţă Clinică pentru Produsele Farmaceutice, întâlnire bilaterală cu ministrul sănătăţii din Republica Croaţia, Irena Hrstic. 
 
Acesta va mai fi prezent la Sesiunea 2 – Sănătate Mintală şi Incluziune şi la închiderea reuniunii informale.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră