Doctorul Oana Firescu, medic primar dermato-venerologie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a atras atenţia, marţi seară, că, de la vârste tot mai mici, pacienţii se prezintă la medic şi sunt diagnosticaţi cu cancer de piele. Ea a făcut un apel la oameni să se prezinte la medicul dermatolog, dacă observă aluniţe care apar sau îşi modifică forma.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Acum cancerul de piele se întâlneşte la vârste mult mai mici, începând cu 30 - 40 de ani sau chiar mai jos şi la toate categoriile de persoane. Lucrurile sunt puţin împărţite, mai mult vin persoanele mai tinere şi asta este un lucru bun, persoane de 30-35 de ani, poate pentru că  sunt şi mai informate, dar  din păcate au printre cunoştinţe, printre rude, persoane diagnosticate inclusiv cu melanom, care este o formă extrem de agresivă de cancer. Acest lucru ne bucură fiindcă această prezentare a persoanelor de la vârste mai mici ne poate ajuta în prevenţia cancerului de piele”, a declarat Oana Firescu, marţi, la Medica TV.

Întrebată dacă nu cumva ar fi necesară o mai bună informare în oraşele din România, Oana Firescu a fpcut un apel la oameni să se prezinte anual la dermatolog.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

”Pielea este cel mai mare organ al corpului şi este  supus vederii şi practic este una dintre cele mai uşoare  metode de a diagnostica un cancer pentru că îl vedem. Da, putem face mai mult noi, medicii dermatologi. Este adevăat că eu pentru orice pacient care vine investighez şi investighez întreaga suprafaţă cutanată. Există aceste perioada în care e bine măcar o dată pe an să ne prezentăm la dermatolog, pentru o verificare. Cancerul de piele poate fi  de două feluri, cancer de piele, spunem noi, bun. Şi al doilea mai puţin bun. Există calcinoamele bazocelulare şi spinocelulare, cele care apar pe zonele expuse la soare, în special la nivelul feţei. Acestea apar la agricultori, marinari, pentru că ţăranul nostru era fototip deschis la culoare şi acest tip de piele se arde mai uşor. Dacă apare o aluniţă sau o leziune suspectă  care a crescut rapid în dimensiune, care şi-a modificat forma, de asemenea, dacă observăm o aluniţă pe care o aveam dinainte, că şi-a modificat forma, a crescut, că ne doare, că sângerează, trebuie să ne prezentăm la medic”, a mai spus Firescu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.