Cercetările efectuate pe animale indică o nouă modalitate de prevenire a infecţiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV): un implant reîncărcabil care furnizează în mod continuu medicamente antiretrovirale timp de până la 20 de luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Antiretroviralele sunt piatra de temelie a PrEP, un protocol de prevenire a infecţiei HIV care există din 2010.

O nouă abordare, care a fost testată pe maimuţe macac rhesus, promite o modalitate şi mai simplă de administrare a medicamentelor.

Scopul este de a face PrEP mai uşor de utilizat pentru pacienţii care au dificultăţi în a respecta un program de administrare a pilulelor sau de injectare.

„Atunci când este administrată conform prescripţiei, PrEP poate reduce riscurile de infectare cu HIV”, a declarat autorul studiului, Alessandro Grattoni, preşedinte al departamentului de nanomedicină de la Institutul de Cercetare Houston Methodist.

Problema cu metodele existente, a explicat Grattoni, este că mulţi pacienţi ratează sau pur şi simplu uită să îşi ia medicamentele conform programului.

„A uita să iei pastilele orale sau injecţiile reduce eficacitatea PrEP şi, astfel, creşte şansele de a contracta HIV”, a precizat el.

În plus, nu există nicio modalitate de a anula o injecţie PrEP în cazul în care un pacient are o reacţie neplăcută, a adăugat Grattoni.

Implantul, a explicat el, abordează astfel de preocupări, iar până în prezent testele efectuate pe maimuţe sugerează că abordarea este sigură şi pe deplin protectoare. Cu toate acestea, cercetările pe animale nu se confirmă întotdeauna la oameni.

În prezent, există doar două metode de administrare a PrEP: pastile administrate oral sau injecţia.

Aprobată pentru prima dată în 2012, PrEP cu administrare orală constă dintr-o singură tabletă compusă dintr-o combinaţie de două medicamente antiretrovirale.

Unul dintre ele este vândut sub denumirea comercială Truvada şi conţine FTC şi TDF (emtricitabină şi tenofovir disoproxil fumarat).

Începând cu 2016, a fost introdusă o a doua opţiune numită Descovy. Aceasta conţine FTC şi TAF (tenofovir alafenamidă).

Atunci când este administrată zilnic, PrEP orală reduce riscul de contractare a virusului HIV în urma sexului sau a consumului de droguri injectabile cu 99% şi, respectiv, 74%.

Utilizarea o singură dată pe zi este singura metodă orală din Statele Unite aprobată în prezent de Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA), deşi a fost dezvoltat un protocol „la cerere”, off-label, pentru pacienţii care preferă să ia comprimatele PrEP doar înainte şi imediat după ce se angajează într-un comportament sexual riscant.

Metoda injectabilă, numită Apretude, a fost aprobată pentru prima dată de FDA în 2021. Destinată pacienţilor care fie au o reacţie proastă la PrEP orală, fie au probleme în a respecta un regim de pilule o dată pe zi, injecţia conţine antiretroviralul cabotegravir.

PrEP injectabil este administrat pentru prima dată prin două injecţii, făcute la o lună distanţă una de alta, iar apoi o dată la două luni începând de atunci.

Studiile sugerează că injecţia este puţin mai eficientă în prevenirea infecţiei cu HIV decât pilulele.

Echipa lui Grattoni şi-a propus să testeze administrarea PrEP prin intermediul unor implanturi de titan de calitate medicală, plasate chiar sub piele.

Implanturile sunt concepute pentru a fi sigure atât împotriva scurgerilor, cât şi a rupturilor şi au spaţiu pentru aproximativ 0,57 mililitri de un medicament antiviral experimental numit islatravir (ISL).

Testele au implicat iniţial doar patru macaci rhesus masculi, pe o perioadă de 20 de luni.

Aşa cum era prevăzut, medicamentul ISL a „difuzat” cu succes prin implant şi în fluxul sanguin al fiecărui animal.

Echipa a concluzionat că, pe tot parcursul studiului, concentraţiile de ISL în sângele circulant au corespuns nivelurilor de protecţie dorite, care ar fi fost observate dacă maimuţele ar fi primit ISL prin intermediul unei pastile săptămânale.

Cercetătorii au efectuat apoi teste de expunere rectală şi vaginală la virusul HIV la maimuţe, la care au participat şase maimuţe dotate cu implanturi şi 12 maimuţe care nu au fost dotate.

Echipa a stabilit mai întâi că, în doar o zi, toate maimuţele care au primit implanturi au acumulat niveluri protectoare de ISL circulant.

Testele ulterioare au arătat că toate maimuţele cu implanturi păreau să fie complet protejate împotriva expunerii la HIV atât prin rect cât şi prin vagin, fără probleme de siguranţă sau toleranţă.

Având în vedere că cercetările anterioare sugeraseră că implantul ar funcţiona, „am fost mai mult încântaţi decât surprinşi de rezultatele noastre”, a precizat Grattoni.

„Următorii paşi sunt de a determina care este cea mai mică doză necesară pentru o protecţie continuă şi dacă implantul este eficient împotriva diferitelor căi de infectare cu HIV, [atât] sexuală, cât şi a consumatorilor de droguri injectabile”, a spus el.

Echipa se pregăteşte acum pentru un studiu pe oameni, „şi sperăm să se efectueze teste clinice în termen de trei ani. Dacă totul merge bine cu testele pe oameni, credem că implantul ar putea fi disponibil în termen de cinci ani”.

Descoperirile au fost publicate săptămâna trecută, în revista Science Translational Medicine.

Dr. Michael Horberg este director de HIV/SIDA şi boli cu transmitere sexuală în cadrul Kaiser Permanente şi al Institutului de gestionare a îngrijirilor din Rockville, Md.

Deşi nu a făcut parte din echipa de cercetare a implantului, Horberg a declarat că descoperirea „este promiţătoare”.

„Am mai văzut acest tip de abordare în cazul contracepţiei…”, a precizat el. „Cred că are un mare potenţial aici. Dar întotdeauna, prevenţia funcţionează doar dacă este luată şi doar pentru că a avut succes la animale, nu înseamnă că va fi şi la oameni.

„Şi, ca toate implanturile”, a avertizat Horberg, „trebuie să fie reumplute la un moment dat. Şi asta presupune ca pacienţii şi furnizorii să îşi amintească să facă asta la timp”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.