Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă 121 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile şi 8 decese de la debutul sezonului. Cele mai multe cazuri au apărut la persoane de peste 50 de ani.
"În sezonul 2026, în perioada 03.06.2026-07.10.2026 au fost înregistrate 121 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, dintre care 108 de cazuri confirmate şi 13 cazuri probabile", anunţă INSP.
De asemenea, s-au înregistrat 8 decese, la persoane vârstnice, cu comorbidităţi.

76 de cazuri au apărut în mediul urban, 70 de îmbolnăviri fiind la bărbaţi.
În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile au fost înregistrate în judeţele Argeş (2), Bihor (1), Brăila (5), Botoşani (1), Buzău (1), Călăraşi (7), Cluj (2), Constanţa (2), Dâmboviţa (1), Dolj (1), Galaţi (3), Giurgiu (11), Harghita (1), Ialomiţa (7), Iaşi (2), Ilfov (12), Mureş (1), Prahova (3), Olt (4), Satu Mare (1), Suceava (2), Teleorman (4), Vaslui (1), Vrancea (1) şi municipiul Bucureşti (45).
Recomandările pentru populaţie sunt următoarele:
- să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi,
- să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor,
- să utilizeze substanţe insecticide în locuinţă/în jurul locuinţei,
- să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (plase de protecţie la ferestre),
- să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei,
- să îndepărteze recipientele de apă stagnantă şi gunoiul menajer.




























