Faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culoarea roşie, în noaptea de 14 spre 15 iunie, pentru a marca Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. ”Prin această iniţiativă, Comisia pentru sănătate şi familie susţine promovarea donării voluntare şi regulate de sânge, un gest esenţial pentru funcţionarea sistemului medical şi salvarea de vieţi”, arată iniţiatorii.
”La iniţiativa Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culoarea roşie în noaptea de 14 spre 15 iunie, în intervalul orar 21.30–05.00, pentru a marca Ziua Mondială a Donatorului de Sânge”, anunţă, vineri, Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, acţiunea este realizată la solicitarea Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti (CTSMB), în sprijinul eforturilor de conştientizare a importanţei donării de sânge şi de promovare a solidarităţii faţă de pacienţii care depind de produsele sanguine pentru tratament şi supravieţuire.
”Iluminarea clădirii în culoarea roşie, simbol internaţional al vieţii şi al donării de sânge, reprezintă un mesaj de recunoaştere adresat donatorilor voluntari şi personalului medical implicat în activitatea transfuzională. Prin această iniţiativă, Comisia pentru sănătate şi familie susţine promovarea donării voluntare şi regulate de sânge, un gest esenţial pentru funcţionarea sistemului medical şi salvarea de vieţi”, se mai arată în comunicat.
Totodată, acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra necesităţii menţinerii unor rezerve suficiente de sânge pentru pacienţii care au nevoie de tratamente, intervenţii chirurgicale sau îngrijiri de urgenţă.
Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este marcată anual, la data de 14 iunie, sub egida Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în semn de recunoaştere a contribuţiei donatorilor voluntari şi pentru încurajarea donării regulate de sânge la nivelul comunităţilor din întreaga lume.




























