Un centru de recuperare pentru tinerii dependenţi de droguri, care au trecut de vârsta majoratului, va fi deschis, luna viitoare, la Spitalul ”Sfântul Stelian” din Bucureşti, cu sprijinul Asociaţiei ”Zi de Bine”. Centrul va fi organizat şi va funcţiona după modelul celui de la Spitalul de Psihiatrie Voila, denumit CREAATiV, dar care se adresează minorilor dependenţi de substanţe psihoactive.
Centrul de Recuperare şi Educaţie împotriva Adicţiilor pentru Adolescenţi şi Tineri la Voila (CREAATiV), care funcţionează la Spitalul Voila din judeţul Prahova şi care se adresează minorilor dependenţi de droguri îşi va găsi ”corespondentul” la Spitalul ”Sfântul Stelian” din Capitală. Centrul care va fi deschis la Bucureşti se adresează tinerilor care au ajuns la vârsta majoratului.
”Adiţia nu e ceva ce trece mâine. E un proces îndelungat, durează foarte mult şi e foarte greoi şi e complicat. De multe ori, copilul ăsta care avea 17 ani, face 18 ani. El, din punct de vedere legal, nu mai e copil. Nu mai poate fi internat la Pediatrie, îl duci la adulţi. Dar el, să ne înţelegem, din punctul de vedere al dezvoltării, el încă nu este un adult. Ce faci cu tânărul care se află la graniţa asta? Şi pentru că e o întrebare pe care ne-am pus-o şi nu aveam răspunsul, ei bine, ne-am apucat de treabă şi în ianuarie începem deja lucrările la Sfântul Stelian unde va fi o replică a programului CREAATiV. Sfântul Stelian este un spital care se ocupă de tineri, nu de minori, dar tineri. Şi asta înseamnă că cel care a plecat de la Voila are şansa să continue la Sfântul Stelian”, a declarat, vineri seară, la Medika TV, Melania Medeleanu, fondatoarea Asociaţiei ”Zi de Bine”.
Asociaţia a pus, de altfel, bazele centrului CREAATiV de la Voila unde, în cadrul unui centru bine structurat, care include terapie, terapie individuală, terapie de grup, art-terapie, ergoterapie, sport, aproximativ 150 de minori dependenţi de droguri au urmat programe de reabilitare.
”Ne-am dat seama, după ce mai bine de 150 de adolescenţi au trecut prin acest program de recuperare, că rata de revenire a fost relativ mică. Nu o să mint, nu o să spun că nu au existat recăderi, au existat recăderi, dar puţine raportat la numărul persoanelor care au trecut prin program”, a explicat Melania Medeleanu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







