Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice solicită în instanţă constatarea nulităţii absolute a unor acorduri-cadru încheiate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare / Curtea de Conturi a României, sesizată şi ea

Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice solicită în instanţă constatarea nulităţii absolute a unor acorduri-cadru încheiate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare / Curtea de Conturi a României, sesizată şi ea

Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) anunţă că a solicitat Tribunalului Maramureş constatarea nulităţii absolute a unor acorduri-cadru încheiate de Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare cu un operator economic, în urma unei proceduri de achiziţie publică pentru servicii de întreţinere şi reparare a aparatelor şi instrumentelor medicale şi chirurgicale.

Demersul ANAP vine după ce a constatat că autoritatea contractantă a finalizat o procedură de atribuire fără să remedieze abaterile constatate în cadrul unui control anterior, încheind actele respective.

Totodată, ANAP a informat şi Curtea de Conturi a României cu privire la neregulile constatate în această procedură, instituţie care a răspuns solicitării agenţiei, după cum se arată într-un comunicat al ANAP.

”Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) a sesizat Tribunalul Maramureş şi solicită constatarea nulităţii absolute a unor acorduri- cadru încheiate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare cu un operator economic, în urma unei proceduri de achiziţie publică pentru servicii de întreţinere şi reparare a aparatelor şi instrumentelor medicale şi chirurgicale”, se precizează în comunicat.

În subsidiar, dacă instanţa apreciază că motive imperative de interes general impun menţinerea efectelor contractelor, ANAP a solicitat aplicarea unor sancţiuni alternative autorităţii contractante: limitarea duratei contractelor şi/sau aplicarea unei amenzi cuprinse între 1% şi 5% din valoarea acestora, conform prevederilor Legii nr. 101/2016.

”Procedura, organizată pentru încheierea unui acord-cadru structurat pe 100 de loturi, a făcut obiectul controlului ex ante exercitat de ANAP. În cazul a trei loturi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare a încheiat acorduri-cadru, deşi măsurile de remediere dispuse de ANAP prin avizul conform condiţionat final nu au fost implementate integral”, se arată în document.

Potrivit legislaţiei în vigoare, atunci când o autoritate contractantă finalizează o procedură de atribuire fără să remedieze abaterile constatate în cadrul controlului ex ante şi încheie contractul în aceste condiţii, ANAP are obligaţia de a solicita instanţei constatarea nulităţii.

”În acest caz, acordurile-cadru au fost încheiate fără implementarea integrală a măsurilor de remediere dispuse prin avizul conform condiţionat final”, atrag atenţia reprezentanţii agenţiei.

Unul din motivele acţiunii în instanţă constituie neimplementarea măsurilor dispuse prin avizele conforme condiţionate ca urmare a exercitării controlului ex ante. Astfel, în urma emiterii succesive a patru avize conforme condiţionate, inclusiv a Avizului conform condiţionat final nr. 14643/ 4660/ DGVDPA/ CN1087590/ 28.04.2026, autoritatea contractantă a finalizat procedura şi a încheiat acordurile-cadru fără a remedia integral abaterile de la legislaţie, constatate de verificatorii ANAP, spun oficialii agenţiei.

Un alt motiv este neverificarea corespunzătoare a motivelor de excludere: Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare nu a analizat corespunzător îndeplinirea cerinţelor de calificare. ”În cazul operatorului economic, comisia de evaluare a acceptat o declaraţie pe propria răspundere pentru asociatul persoană juridică din Germania, deşi platforma europeană e-Certis indica existenţa unor documente oficiale echivalente certificatului de cazier judiciar emise de autorităţile germane”, se arată în document.

ANAP atrage atenţia şi cu privire la nerespectarea principiului transparenţei: ”Deciziile comisiei de evaluare nu au fost fundamentate pe o analiză concretă a documentelor justificative, iar comunicarea rezultatului procedurii s-a realizat prin poşta electronică, în locul utilizării facilităţilor disponibile în SEAP, deşi licitaţia s-a desfăşurat online”.

Totodată, ANAP menţionează că a informat şi Curtea de Conturi a României cu privire la neregulile constatate în această procedură, instituţie care a răspuns solicitării agenţiei.

”În acest caz, am constatat mai multe probleme care nu au fost remediate de autoritatea contractantă, deşi acestea au fost semnalate în timpul controlului. Din acest motiv, am solicitat instanţei să constate nulitatea acordurilor-cadru încheiate. Este important ca regulile să fie respectate de toate autorităţile şi de toţi operatorii economici, pentru ca banii publici să fie cheltuiţi corect şi pentru ca toţi participanţii la achiziţiile publice să aibă aceleaşi şanse”, a declarat Raluca Rogoz, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice.

ANAP va continua să verifice modul în care sunt derulate procedurile de achiziţie publică şi să ia măsurile prevăzute de lege atunci când constată nereguli, arată oficialii agenţiei: ”Scopul este ca achiziţiile publice să fie transparente, corecte şi competitive, iar fondurile publice să fie utilizate în mod responsabil”.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră