Dr. Lucia Grijac: Aproape 40 de medici s-au înscris pentru a obţine atestatul pentru medicina transfuzională/ Personalul medical care îşi desfăşoară activitatea e unul îmbătrânit, ne confruntăm cu provocări mari. Acest atestat aduce o rază de sperantăSocial2 mar 2026
Nicoleta Pauliuc: Vot în Senat. Prevederea privind prima zi de concediu medical neplătită nu se aplică pacienţilor incluşi în programele naţionale de sănătate, situaţiilor de spitalizare şi nici aparţinătorilor/însoţitorilor pacienţilor oncologiciPolitic Intern2 mar 2026
Constanţa: Muzeul de Istorie susţine că întârzierea lucrărilor de modernizare la Spitalul de Boli Infecţioase nu poate fi pusă pe seama cercetării arheologice/ Au fost descoperite 34 de morminte din perioada romană Social27 feb 2026
Dr. Bogdan Gheorghe: Dacă în 2005 problema cea mai mare era heroina, acum avem noile substanţe psihoactiveSocial27 feb 2026
Campanie de conştientizare cu privire la riscurile asociate consumului de droguri, derulată de reprezentanţii Centrului Metropolitan de Educaţie şi Cultură ”Ioan I. Dalles”Social27 feb 2026
Ministrul Sănătăţii: Sperăm ca în prima parte a acestui an să avem, pentru prima dată în ultimii 36 de ani, Strategia naţională de screening şi prevenţie, un document strategicSocial27 feb 2026
Cătălin Cîrstoveanu: Cea mai mare mortalitate în România se găseşte în zona prematurităţii. Mortalitatea în rândul copiilor oglindeşte inechităţile socialeSocial27 feb 2026
UPDATE - Alexandru Rogobete: Din păcate, zona de prevenţie nu este acolo unde ar fi putut să fie. Împreună putem dezvolta şi putem recupera acest timp preţios pentru sănătatea tuturorSocial27 feb 2026
Mirabela Grădinaru, la lansarea Registrului de Screening Neonatal şi a Programului de Screening şi Prevenţie: Un pas esenţial pentru viitorul copiilor noştri, ca fiecare nou-născut să aibă acces la prevenţie, diagnostic, intervenţie şi tratament adecvatSocial27 feb 2026
Danemarca devine prima ţară din Uniunea Europeană care elimină transmiterea HIV şi a sifilisului de la mamă la copil Externe27 feb 2026
Constanţa: Angajata unei clinici medicale private, în vârstă de 23 de ani, a murit în cadrul unităţii Sănătate27 feb 2026
MedLife trece pe pierdere în 2025, cu un rezultat negativ de -3,95 milioane lei, de la un profit net de 16,75 milioane lei în anul 2024 Economic27 feb 2026
USR propune ca pentru toate concursurile din Sănătate să existe observatori externi / Proiect depus în Parlament / Cine vor fi observatoriiPolitic Intern27 feb 2026
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi raportează venituri în uşoară scădere în 2025, de 687,26 milioane leiEconomic27 feb 2026
Medicul Anca Hâncu, despre postul intermitent: Funcţionează doar dacă în perioada aceea în care mănâncă nu consumă oriceSănătate26 feb 2026
Medicul Anca Hâncu: Covrig nu înseamnă foarte mult carbohidrat/ Pufuleţii sunt exemplu de aliment ultraprocesatSănătate26 feb 2026
Medicul Anca Hâncu, despre post: Greşeala majoră pe care o face multă lume este că nu mai mănâncă nimic de origine animală, dar este foarte greu să înlocuieşti proteinaSănătate26 feb 2026
Medicul Anca Hâncu, despre noul ghid de nutriţie american: Primul mesaj clar al lor a fost şi este să mâncăm alimente reale, adică au deschis practic un război către alimentele ultraprocesateSănătate26 feb 2026
INSP: Numărul cazurilor de infecţii respiratorii şi al celor de gripă a continuat să scadă, în săptămâna 16-22 februarie, faţă de cea anterioară/ Au fost raportate cinci decese provocate de gripă, bilanţul total ajungând la 83Social26 feb 2026
Alexandru Rogobete a semnat la Nicosia Acordul de Colaborare Bienal 2026–2027 cu Biroul Regional pentru Europa al OMS: Consolidează eforturile de reducere a mortalităţii evitabile şi a inegalităţilor dintre mediul urban şi ruralSănătate26 feb 2026
UPDATE - Sorana Cîrstea îşi continuă parcursul de excepţie la Roma. S-a calificat în premieră în sferturi după ce a trecut de Linda Noskova / Ce a declarat sportiva / Cine va fi adversara sa în sferturiieri, 13:32
Patronatele din Turism anunţă lansarea unei noi ediţii a programului social ”Litoralul pentru Toţi” / Tarifele pornesc de la 42 lei/persoană/noapte şi sunt similare celor din ediţia de primăvară a anului trecut / Tarifele din fiecare staţiuneieri, 19:45
Coreea de Nord poate lansa acum „automat” un atac nuclear, în cazul în care Kim Jong Un este asasinat. Dictatura nord-coreeană şi-a revizuit Constituţia în acest sens, după asasinarea liderului suprem iranianieri, 21:44
Ploi, intensificări ale vântului şi temperaturi în scădere, până joi, în cea mai mare parte a ţării/ Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi grindină, în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, vestul Transilvaniei, vestul şi nordul Munteniei şi la munteieri, 10:26
Profit.roFOTO Investiție în România - Producător de telefoane mobile din Franța a intrat pe piața locală
Cotidianul.roLista sponsorilor UDMR. Partidul lui Kelemen Hunor a încasat peste 12 milioane de euro în 2025
Spotmedia.roOamenii de știință au descoperit o proprietate neașteptată și foarte utilă a zațului de cafea
Ficatul nu „ţipă”, dar te avertizează: gastroenterologii explică cum poate reveni la normal ficatul gras
Business Outlook 2026 Craiova aduce în prim-plan parteneriatul dintre mediul de afaceri şi autorităţile locale
PPC Energie lansează în premieră în România intervale orare cu cost zero al energiei electrice active pentru clienţi
Patronatele din Turism anunţă lansarea unei noi ediţii a programului social ”Litoralul pentru Toţi” / Tarifele pornesc de la 42 lei/persoană/noapte şi sunt similare celor din ediţia de primăvară a anului trecut / Tarifele din fiecare staţiuneieri, 19:45
Preşedintele UDMR, întrebat dacă ar accepta să fie premier în viitorul guvern: Avem o problemă, mă cheamă Kelemen Hunor şi suntem în România / Suntem departe de a propune o astfel de variantăieri, 21:15
Dominic Fritz: Nu mi se pare că ar fi o strategie greşită să facem anticipate. Până la urmă, poporul este suveran şi de aceea nu trebuie să ne fie teamă de decizia suverană a poporului ieri, 23:46
Intervenţia în cazul fetei ucise la o fermă din Bihor, analizată de Ministerul de Interne / Tatăl victimei a apelat de mai multe ori 112 / MAI: Nu s-au evidenţiat întârzieri intenţionate sau refuzuri de intervenţie / Cronologia intervenţiei ieri, 23:35
AUR: Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu privire la ilegalitatea comisă de guvernul condus de Ilie Bolojan / Formaţiunea a cerut atacarea Ordonanţei de Urgenţă 38/2026, adoptată de Guvern, deşi era demisieri, 21:03
Kelemen Hunor, discuţii cu Sorin Grindeanu, la Parlament: Eu doresc refacerea coaliţiei, fiindcă în acest moment este singura variantă prin care, cel mai puţin pentru o perioadă scurtă, poţi să faci ceva / Nu am vorbit de premier sau guvern tehnocratieri, 14:34
Donald Trump spune că ia „serios” în considerare transformarea Venezuelei în cel de-al 51-lea stat americanastăzi, 03:00Externe
Donald Trump risipeşte îngrijorările legate de Taiwan înaintea vizitei sale în China şi susţine că va discuta cu Xi Jinping despre cazul magnatului încarcerat Jimmy Laiastăzi, 02:26Externe
Hantavirus - Nava Hondius a plecat din nou pe mare spre Ţările de Jos, având la bord un mort. Unii dintre pasagerii debarcaţi în Tenerife au avut căderi nervoaseastăzi, 01:21Externe
Lia Olguţa Vasilescu (PSD) ar fi sunat primari PNL ”să-i convingă să rămână la guvernare” – Ciprian Ciucu: Atât de disperaţi sunt / Bolojan: Ei ştiu ce trebuie să facă: altceva decât ce le spune ea astăzi, 00:26Politic Intern
Bogdan Ivan: Gazul extras din România va fi al românilor şi al industriei româneşti / Ce prevee proiectul adoptat de Senatieri, 23:55Economic
Mobilizare de forţe în judeţul Sibiu, pentru căutarea unui copil de 5 ani care a dispărut / Intervenţie cu un elicopter, drone şi echipamente cu termoviziune / A fost transmis mesaj RO-Alertieri, 23:49Eveniment
Dominic Fritz: Nu mi se pare că ar fi o strategie greşită să facem anticipate. Până la urmă, poporul este suveran şi de aceea nu trebuie să ne fie teamă de decizia suverană a poporului ieri, 23:46Politic Intern