Salvamont Poiana Braşov anunţă, vineri seară, că de la debutul sezonului de schi s-au înregistrat 60 de intervenţii, în ultima zi a anului având loc şase. Oamenii s-au accidentat în timp ce se aflau pe pârtie sau în drumeţie, având nevoie de intervenţia specialiştilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Finalul de an ne găseşte cu 60 de intervenţii realizate de la începutul sezonului de schi. Astăzi, 31.12.2021, Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat să intervină în 6 cazuri de persoane care s-au accidentat în timp ce practicau sporturile de iarna sau se aflau în drumeţie”, a transmis, vineri seară, Salvamont Poiana Braşov.  

Sursa citată a precizat că pentru 3 dintre persoanele accidentate a fost nevoie şi de intervenţia echipajelor SMURD/SAJ, care le-au transportat la unităţile spitaliceşti, pentru controale suplimentare de specialitate.  

”O turistă care se plimba pe masiv, a ignorat plasele de protecţie care interzic accesul pe pârtiile închise, a alunecat la vale pe o distanţă de aproximativ 100 de metri, oprindu-se într-o rigola. Menţionăm că turista era echipată inadecvat, aceasta suferind un traumatism de coloană”, au mai transmis salvamontiştii.  

Aceştia au precizat că, de la începutul sezonului, salvatorii montani din Poiana Braşov au intervenit în 60 de cazuri, totalizând 64 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care au trebuit sa fie evacuate.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.