Salvamontiştii din întreaga ţară au avut, în ultimele 24 de ore, peste şaptezeci de intervenţii, numărul de accidente fiind considerat ”îngrijorător de mare”. Cele mai multe apeluri de urgenţă au fost pentru salvamontiştii din Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din nou, o zi de foc pentru cei peste 300 de salvamontişti prezenţi la datorie pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, în zonele cu afluenţă turistică mare şi în cabinetele medicale ale bazelor şi posturilor Salvamont. Au fost solicitaţi să intervină la un număr îngrijorător de mare de accidente. Astfel, ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-au primit 77 apeluri de urgentă”, au transmis, vineri, reprezentanţii Salvamont România.

Potrivit acestora, cele mai multe apeluri de urgenţă, respectiv 15, au fost pentru salvamontiştii din Braşov.

De asemenea, s-au mai primit 31 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre zona montană.

”Până la finalul vacanţei şcolare, salvamontiştii vor rămâne, cu efective sporite de serviciu pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă şi în cabinetele medicale ale bazelor şi posturilor Salvamont”, au mai transmis salvamontiştii.

Aceştia recomandă la responsabilitate în desfăşurarea activităţilor montane.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.