Rata de promovare (absolvenţi din promoţia curentă şi din promoţiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului naţional de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluţionarea contestaţiilor, este de 64.5%, în condiţiile în care înainte de cotestaţii era 62,9%.. Pentru promoţia curentă, rata de promovare este de 72.9%, iar pentru promoţiile anterioare de 27.7%

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Astfel, din totalul celor 147.794 de candidaţi prezenţi, au promovat 95.399 de candidaţi: 87.887 candidaţi aparţin promoţiei 2020 (comparativ cu 84.833 de candidaţi reuşiţi în promoţia anului trecut), iar 7.512 provin din promoţiile anterioare (în creştere, comparativ cu 4.383 de candidaţi reuşiţi în 2019). Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 307 ”(aţă de 232 înainte de comntestaţii - n.r.). Dintre cei 155.639 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 147.794 de candidaţi (120.627 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 27.167 de candidaţi din promoţiile anterioare)”, anunţă Ministerul Educaţiei.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

La etapa specială a examenului de  Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenţi ai clasei a XII-a, conform situaţiei centralizate până la această oră de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Examenul începe luni, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Marţi, 7 iulie, se desfăşoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Ultima probă scrisă (Limba şi literatura maternă) este programată joi, 9 iulie.

Potrivit situaţiilor transmise de către inspectoratele şcolare, în 9 judeţe (Alba, Arad, Călăraşi, Dâmboviţa, Ilfov, Neamţ, Sălaj, Teleorman şi Timiş) nu s-au consemnat situaţii care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale.

În Capitală vor susţine această etapă 12 candidaţi, iar în judeţele Caraş Severin, Tulcea şi Vaslui un singur candidat. Primele rezultate vor fi afişate vineri, 12 iulie, până la ora 12.00.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.