Preşedintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, cere ministrului Apelor, Pădurilor şi Mediului, Diana Buzoianu, să ia „măsuri ferme” în cazul urşilor care ajung din ce în ce mai des în localităţi, înainte să se întâmple „noi tragedii”, în condiţiile în care pagubele plătite de statul român sunt „de ordinul milioanelor de euro”. Şefa liberalilor sibieni solicită creşterea cotei de prevenţie şi simplificarea procedurilor de scoatere a ursului din comunităţi aşa încât să fie eliminate ezitările ca urmare a unor posibile repercusiuni penale şi să se acţioneze cu hotărâre.
Raluca Turcan afirmă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că în ultimele săptămâni a primit numeroase semnale atât din Sibiu, cât şi din Argeş, Braşov, Prahova legate de prezenţa tot mai frecventă a urşilor în localităţi. Este limpede că politica Ministerului Mediului legată de ţinerea sub control a acestei specii nu dă niciun fel de rezultate, consideră Raluca Turcan.
Turcan afirmă că mulţi oameni sunt atacaţi, atacurile sunt tot mai frecvente, iar pagubele plătite de statul român sunt „de ordinul milioanelor de euro”.
„Nu m-am gândit niciodată că voi scrie acest mesaj, dar comunităţi locale întregi au ajuns la disperare. De aceea îi solicit public doamnei ministru al Mediului, Diana Buzoianu, să ia măsuri ferme înainte de a se întâmpla noi tragedii: creşterea cotei de prevenţie şi simplificarea procedurilor de extracţie a ursului prezent în comunităţi astfel încât să fie eliminate ezitările rezultate de posibile repercusiuni penale şi să se acţioneze cu determinare.. Autorităţile trebuie să îşi asume responsabilitatea acestei decizii (n. red. privind creşterea cotei), oricât de nepopulară este, să o explice corect şi coerent şi să o aplice”, afirmă Turcan.
Ea arată că la Sibiu numărul urşilor, specie strict protejată, a explodat după 2016 (anul interzicerii vânătorii), iar efectivele au crescut de la 763 în 2018, până la cel puţin 1.313 exemplare în 2025, de peste trei ori mai mult decât nivelul optim estimat. În acelaşi timp, cuantumul despăgubirilor acordate de stat, numai în judeţul Sibiu, a crescut anual, pornind de la aproape 1 milion de lei în 2023.
„Pagubele care nu fac obiectul despăgubirilor au crescut şi ele, inclusiv incidente stranii: urşi care au distrus maşini, stâne sau magazii. Pentru toate acestea, românii plătesc direct din buzunarele proprii. Numărul de întâlniri ale comisiilor de despăgubiri confirmă situaţia: în 2022 comisia s-a întrunit de 141 de ori, iar în 2025 deja de 200 de ori. Dacă nici aceste măsuri nu vor funcţiona, Ministerul Mediului trebuie să analizeze şi varianta reintroducerii vânătorii la urs. Este de datoria oamenilor politici să îşi asume măsuri curajoase pentru a proteja viaţa cetăţenilor. Chiar dacă ele se vor lovi de un val puternic de contestare publică, vor salva vieţile multor oameni din localităţile României”, mai spune Raluca Turcan.
În ultimii ani, numărul urşilor a crescut alarmant, fiind între 8.000 şi 12.000 de exemplare, potrivit ultimelor estimări ale autorităţilor. Anual, se înregistrează sute de apeluri la 112 privind prezenţa unor urşi în localităţi din judeţele de munte sau chiar de deal, iar incidentele cu localnici sau turişti atacaţi de urşi au fost nenumărate.
Cota de prevenţie pentru urşi în România, aprobată în iulie 2024, este de 426 de exemplare şi vizează prevenirea atacurilor asupra oamenilor. Această cotă, mai mult decât dublă faţă de perioada anterioară, permite recoltarea urşilor de către vânători, sub coordonarea personalului tehnic de specialitate al administratorilor fondurilor cinegetice, conform legii.
Scopul principal al cotei de prevenţie este de a reduce incidentele în care urşii atacă oamenii sau provoacă pagube în gospodării. Prin recoltarea exemplarelor considerate problematice, statul urmăreşte să gestioneze situaţiile în care urşii devin un pericol. Acestei cote de prevenţie i se adaugă cota de intervenţie, care este de 55 de exemplare. Conform legii, cota de prevenţie este stabilită la nivel naţional şi poate fi împărţită pe fonduri de vânătoare.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.