Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că după doi ani de pandemie concluziile în ceea ce priveşte efectele acesteia în România sunt „dureroase”. El spune că este nevoie ca „în viitorul nu foarte îndepărtat”, România să găsească resurse pentru înfiinţarea cât mai multor secţii de recuperare post-COVID, pentru ca pacienţii care au şi boli cronice şi care au rămas cu sechele după infecţia cu coronavirus să îşi poată reveni şi să poată ajunge din nou la o viaţă normală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebat care crede că vor fi urmările pandemiei asupra populaţiei din România care nu a beneficiat de tratament adecvat pentru alte afecţiuni, Rafila a precizat că în ultima perioadă autorităţile au „refuzat orice fel de limitare a accesului pacienţilor cu alte patologii la servicii medicale”. 
„Am alocat doar 20% dintre paturi pentru pacienţii COVID şi numărul s-a dovedit suficient. Am păstrat deschise spitalele pentru pacienţii cu alte patologii. Ca o  concluzie aşa, după doi ani, sunt concluzii, unele dintre ele dureroase. Am avut anul trecut cea mai mare mortalitate înregistrată în România vreodată după cel de-al Doilea Război Mondial. În ultimele 11 luni ale anului trecut, 307 000 de persoane au decedat în România şi o să vă rog să consultaţi statisticile, să vedeţi că lucrul ăsta este fără precedent şi infecţia COVID pe de o parte, lipsa de acces la serviciile medicale pe de altă parte”, a declarat ministrul Sănătăţii sâmbătă, la Bistriţa. 
El spune că „în viitorul nu foarte îndepărtat” trebuie găsite resurse pentru amenajarea unor secţii de recuperare post-COVD. 
„Recuperarea pacienţilor după infecţia COVID care au diverse afecţiuni cronice respiratorii sau cardiace după această boală, sau de altă natură, este imperioasă şi trebuie să găsim resurse să organizăm cât mai multe secţii de recuperare în care aceşti oameni să poată să se trateze, să îşi revină, să aibă capacitate de muncă şi să trăiască normal în anii următori”, adaugă ministrul Sănătăţii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.