Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat miercuri că atunci când în România rata de reproducere a infecţiei se va apropia de 1 probabil se va putea discuta de începutul valului 5 al pandemiei, precizând că, marţi, rata de reproducere era de 0,91.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Rafila, despre campania de vaccinare anti-COVID-19: Până acum a fost de promovare, şi nu de informare / Trebuie realizată de profesioniştii din sănătate, sau alte persoane cu mare autoritate profesională, şi să nu fie în niciun fel politizată
CITEȘTE ȘI Rafila anunţă măsurile pentru valul 5 al pandemiei - VIDEO
Rafila, despre certificatul verde: Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm, chiar dacă temporar / Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică pentru adoptarea unui astfel de document
CITEȘTE ȘI Rafila, despre certificatul verde: Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm, chiar dacă temporar / Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică pentru adoptarea unui astfel de document

 

Alexandru Rafila a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă putem spune că a început valul 5, având în vedere creşterea numărului de cazuri de COVID
“Faţă de cifrele de ieri avem o stabilizare a numărului de cazuri care este mai crescut ca în urmă cu şapte zile. Trebuie să comparăm aceeaşi zi din săptămână, e ceva mai crescut. E posibil să înregistrăm o creştere în perioada următoare, trebuie să vedem dacă e vorba d stabilizare la acest nivel sau deja începe creşterea. Din fericire, numărul de decese rămâne scăzut, dar ştim că între numărul de decese, cazurile internate la ATI şi numărul de cazuri înregistrat zilnic este totdeauna un decalaj de câteva săptămâni. Rămâne să vedem lucrul ăsta. Ieri, rata de reproducere a infecţiei pentru România era ieri de 0,91, era subunitară. Când rata de reproducere se va apropia de 1 probabil că putem discuta de începutul valului 5”, a precizat Alexandru Rafila. 
Ministrul a menţionat că şi celelalte categorii de pacienţi, nu doar cei diagnosticaţi cu COVID, trebuie să beneficieze de acces la servicii de sănătate. 
“Neglijarea pacienţilor cu alte patologii timp de doi ani de zile aproape a dus la nişte situaţii absolut revoltătoare cu număr foarte mare de decese şi încercăm să evităm şi acest lucru. Nu cred că există pacienţi privilegiaţi de faptul că sunt infectaţi COVID, ne ocupăm de ei cu toată responsabilitatea, dar şi celelalte categorii de pacienţi trebuie să beneficieze de acces la servicii de sănătate”, a explicat ministrul Sănătăţii.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.