Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că sistemul de medicină de urgenţă coordonat de DSU nu este ”o chestie creată de o persoană care a avut un vis”, ci un sistem pe care ţări civilizate de pe mai multe continente îl aplică de mulţi ani. ”De ce apar dispute acuma? Nu intrăm în această discuţie, pentru că sunt total nejustificate. Sistemul, în timpul pandemiei, a arătat foarte clar că poate face faţă, mai ales la modul în care e gândit pe răspunsul la dezastre”, consideră şeful DSU.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit lui Arafat, România este singura ţară din fostul bloc comunist care a reuşit să adopte sistemul vestic în care pompierii sunt implicaţi alături de serviciile de ambulanţă în participarea la serviciile medicale de urgenţă şi acordarea primului ajutor. SUA, Franţa, Germania, Finlanda, Danemarca, Belgia, Coreea de Sud, Finlanda, Japonia şi chiar China sunt printre ţările în care pompierii au adoptat de ani mulţi sisteme similare.

”România nu a făcut o chestie creată de o persoană care a avut un vis, cum se spune, o chestie unicat. România are la acest moment un sistem multiple layer, cum se spune, adică un sistem cu mai multe niveluri de competenţă”, a afirmat şeful DSU, vineri seară, la Euronews România.

El a explicat că, aşa cum se întâmplă şi în alte sisteme medicale de urgenţă, asistenţa este acordată de paramedici, de asistenţi medicali la pregătirea cărora se lucrează, de medici care sunt atestaţi pe medicină de urgenţă şi de medicii de la UPU.

”De ce apar dispute acuma? Nu intrăm în această discuţie, pentru că sunt total nejustificate. Sistemul, în timpul pandemiei, a arătat foarte clar că poate face faţă, mai ales la modul în care e gândit pe răspunsul la dezastre. Noi am folosit maşini speciale care le avem în dotare şi care sunt cu mai multe tărgi exact pentru transportul multiplelor victime. Colaborarea cu Ministerul Apărării, colaborarea cu alte ţări, iar în România eu zic că şi serviciile de ambulanţă, şi SMURD-ul pe toate componentele, şi de prim ajutor şi partea de terapie intensivă mobilă, fiecare îşi face treaba lui bine la nivelul lui şi este încă loc de mai bine”, a adăugat Arafat.

El a precizat că paramedicii pompieri şi-au demonstrat eficienţa în ceea ce priveşte salvarea de vieţi în cazul stopurilor cardiace, hemoragiilor şi situaţiilor medicale critice, intervenţiile lor ducând ca scăderea timpului de reacţie pentru echipajele de la ambulanţă.

”Care e motivul pentru care să schimbăm ceva care merge? Niciunul, eu nu văd motivul, aşa că mă opresc”, a punctat Arafat.

Şeful DSU a spus că, instituţional, discută cu ministrul, Sănătăţii, Alexandru Rafila, dar a admis că există ”o ruptură” când vine vorba despre conceptul sistemului medicinei de urgenţă.

El a amintit că dezvoltarea acestui sistem nou a fost plătită ”cu sângele unora” care au murit în timpul intervenţiilor la dezastre. Arafat a ţinut să sublinieze că ”pe sistemul de urgenţă nu există orgoliu personal”, arătând că apărarea sistemului ”nu are nimic cu orgoliile”

”Orice reconciliere e posibilă, dar fără să distrugem ce e construit”, a concluzionat Raed Arafat, referind-se la relaţia cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.