RADET Bucureşti începe de luni încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică pentru pregătirea reţelei de termoficare pentru iarnă, iar bucureştenii ale căror locuinţe sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare trebuie să finalizeze lucrările la instalaţiile interioare, pentru evitarea incidentelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit RADET, bucureştenii trebuie să ia toate măsurile pentru finalizarea lucrărilor la instalaţiile interioare din imobile, pentru a evita inundaţiile în apartamente, care pot apărea odată cu încărcarea instalaţiilor pentru noul sezon de încălzire. De asemenea, asociaţiile de proprietari racordate la sistemul centralizat de termoficare trebuie să se asigure că instalaţiile interioare proprii de alimentare cu energie termică sunt în stare de funcţionare şi că lucrările din interiorul imobilelor sunt finalizate.

Data privind furnizarea agentului termic pentru încălzire va fi anunţată ulterior, precizează sursa citată.

RADET Bucureşti se află în insolvenţă din octombrie 2016, ceea ce implică un plan de reorganizare a instituţiei şi de soluţionare a problemelor întregului sistem de termoficare.

RADET furnizează energie termică pentru aproximativ 565.000 de apartamente din Capitală, precum şi pentru aproximativ 5.400 de instituţii, obiective sociale şi agenţi economici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.