Un sondaj realizat în România arată că unu din patru adulţi se confruntă cu tulburări specifice depresiei, iar cifra coincide cu datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, afirmă psihologul Cătălina Constantin. Datele privind adulţii afectaţi de depresie arată că numărul acestora este aproape dublu comparativ cu perioada dinaintea pandemiei de COVID-19.
Un sondaj realizat de Parteneriatul pentru Sănătate Mintală şi ale cărui date au fost prezentate, vineri seară, în emisiunea Medika Antidrog de la
Medika Tv, arată că unu din patru dintre adulţi născuţi între 1995 şi 2012 declară că are simptome specifice depresiei.
”Una din patru dintre persoanele intervievate a spus că are depresie, date care coincid cu cifrele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care spun că una din 4 persoane va dezvolta o tulburare de sănătate mintală. Ca să aveţi un termen de comparaţie, în 2018, înainte de pandemie, OMS spunea că una din 7 persoane va dezvolta o tulburare de sănătate mintală. Imediat după pandemie a fost una din două şi acum am ajuns la una din 4”, a explicat psihologul Cătălina Constantin.
Cătălina Constantin, care este şi director al Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, a subliniat că ”depresia poate sau nu să fie doar percepută sau chiar să existe”, dar a arătat că există elemente de risc privind depresia.
”Nicotina este un drog care dă depresie, alcoolul este un drog depresiv. Foarte multe dintre, aproape toate drogurile, în general, pot să dea depresie”, a spus ea.
Psihologul a arătat că pe site-ul Coaliţiei organizaţiilor de pacienţi cronici – COPAC există un test care se poate auto-administra şi care măsoară nivelul de tristeţe, chiar şi de depresie, iar în momentul în care scorurile sunt mari, testul dă şi nişte indicaţii: mergi la medic, mergi la psiholog, în funcţie de punctaj.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.