Protestul din Timişoara, la care au participat aproximatv 500 de persoane, s-a încheiat, miercuri, după ce o delegaţie a manifestanţilor a discutat cu prefectul judeţului, transmiţându-i acestuia că vor retragerea ordonanţei privind modificarea codurilor penale. Manifestanţii au anunţat că se vor aduna din nou în Piaţa Victoriei, miercuri seară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În jurul orei 14.00, protestul celor aproximativ 500 de timişoreni adunaţi, miercuri, în faţa Prefecturii Timiş s-a încheiat, după ce o delegaţie a acestora s-a întâlnit cu prefectul Mircea Băcală.

”Două persoane au venit sus, ei spuneau că au participat şi la dezbaterea acestor ordonanţe la Bucureşti, spunând-şi nemulţumirile faţă de emiterea acestor ordonanţe de urgenţă privind aministia şi graţierea şi modificarea Codului Penal. Ca primă discuţie au solicitat ca această întâlnire dintre noi să nu fie cu presa, urmând ca la următoarele întâlniri să fie invitată şi presa. Am respectat această doleanţă a lor şi un prim aspect pe care ei l-au ridicat a fost ca în informarea pe care o voi face eu la minister să se menţioneze ca, prin anumite proceduri pe care le consideră Guvernul legale, acesta să îşi retragă cele două ordonanţe, caz care ar fi benefic în discuţiile dintre manifestanţi şi actualul guvern. În cazul în care Guvernul refuză din start, cei doi reprezentanţi au spus că în aceste condiţii vor cere demisia Guvernului şi vor avea de gând să vorbească cu un viitor guvern. Acum am terminat acestă întâlnire şi acum se redactează această informare pe care o voi trimite Ministerului de Interne astăzi, acum. Ei mai solicitat să fie informaţi din timp, înainte ca ele să intre în vigoare, dacă se retrag sau nu cele două ordonanţe”, a declarat prefectul Mircea Băcală.

Protestatarii au anunţat că se vor reuni din nou, miercuri seară, în jurul orei 18.00, în Piaţa Victoriei.

Aproximativ 500 de persoane s-au adunat în jurul prânzului, în faţa Prefecturii Timiş, pentru a protesta faţă de deciziile Guvernului privind  legile justiţiei.

Oamenii au strigat lozinci precum: ”Ne-am săturat să ne mai furaţi”, ”Demisia”, ”Nu renunţăm”, ”Nu vrem acest guvern”, ”Legea-i lege pentru toţi, nu-i făcută pentru toţi” şi au purtat pancarte pe care erau scrise mesaje precum: ”Vrem dreptate nu imunitate”, ”PSD = PCR”.

Câteva mii de oameni au protestat, marţi noapte, în mai multe oraşe din ţară - Cluj-Napoca, Timişoara, Sibiu, Constanţa, Craiova, Iaşi, Braşov - faţă de adoptarea de către Guvern a proiectului de lege privind graţierea şi a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea Codurilor Penale.

Peste 1.500 de oameni au reluat, miercuri dimineaţă, protestul în Piaţa Victoriei, din Capitală cerând demisia Guvernului, după adoptarea, în noaptea de marţi spre miercuri, a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea codurilor penale. Oamenii scandează „Hoţii”, iar unii dintre ei au venit cu tobe şi vuvuzele. Protestul are loc la câteva ore după manifestaţia de marţi noapte din Piaţa Victoriei, la care au participat peste 15.000 de oameni.

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul Grindeanu marţi seară privind modificarea codurilor penale a fost publicată în Monitorul Oficial, iar cea mai mare parte a prevederilor ar urma să intre în vigoare la 10 zile de la publicare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.