Protestul de la Palatul Cotroceni, faţă de preşedintele Klaus Iohannis, s-a încheiat, joi, după aproape patru ore, circa 400 de manifestanţi solicitând, pentru a cincea zi la rând, demisia şefului statului. Protestul a fost mai mic în amploare decât zilele trecute.
Numărul protestatarilor nu a depăşit 500 de persoane. Ei au venit în faţa Palatului Cotroceni în jurul orei 17.00 şi s-au grupat pe trotuarele din faţa Preşedinţiei, de pe Bulevardul Eroii Sanitari.
Faţă de zilele trecute, circulaţia în zona platoului oficial al Palatului Cotrocen nu a mai fost întreruptă.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Manifestanţii au scandat împotriva şefului statului şi au fluturat steaguri naţionale. Ei au cerut demisia lui Iohannis şi au strigat "Preşedinte trădător, ţi-ai bătut joc de popor", "Dictatorul", "Trădător de ţară" şi "Rezistăm, votul apărăm".
În timpul protestului, unei femei i s-a făcut rău, fiind preluată de o ambulanţă şi dusă la spital. Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, unei femei i s-a făcut rău, fiins scoasă de către jandarmi din mulţime. Ea a fost preluată de o ambulanţă SMURD şi transportată la spital.
Este a cincea zi consecutivă de proteste la Palatul Cotroceni. Miercuri, în mijlocul protestatarilor a mers şi preşedintele Klaus Iohannis, care a stat acolo câteva minute, încercând să aibă un dialog cu protestatarii. "Suntem cu toţii români", le-a spus manifestanţilor preşedintele Klaus Iohannis. Oamenii l-au huiduit şi i-au reproşat că a dezbinat ţara, strigând "Demisia".

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.