Zeci de şoferi din judeţele Vaslui şi Iaşi protestează, sâmbătă după amiază, pe un drum judeţean care face legătura între cele două judeţe, cerând autorităţilor locale să repare drumul, care este plin de gropi şi care, pe unele tronsoane, nu mai are asfalt.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 

Aproximativ o sută de şoferi au scos maşinile şi le-au încolonat pe drumul judeţean 244 D, care leagă judeţul Vaslui de judeţul Iaşi, cerând astfel Consiliilor Judeţene să repare drumul.
Oamenii acuză că pe o distanţă de zece kilometri carosabilul este extrem de avariat, iar în unele zone nu mai există deloc asfalt, ci doar pământ cu piatră, fapt care le distruge autovehiculele.
Şoferii susţin că sunt nevoiţi ca, pentru a ocoli tronsonul plin cu gropi şi fără asfalt, să aleagă o  rută ocolitoare mai lungă cu aproape zece kilometri, ceea ce presupune un consum suplimentar de combustibil 
Autoturismele protestatarilor au fost încolonate pe partea dreaptă, iar şoferii au parcurs cu viteză mică drumul. Oamenii au adus cu ei tricolorul românesc şi au ascultat imnul naţional.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, acţiunea s-a desfăşurat fără incidente.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.