Câteva zeci de persoane au protestat, duminică, în faţa sediului Prefecturii Galaţi, unde au adus baloane de diverse culori, iar pe cele roşii au scris "PSD" şi nume ale unor lideri ai formaţiunii, pe care apoi le-au spart, manifestanţii spunând că "roşul este culoarea corupţiei".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Manifestanţii s-au strâns, duminică după-amiază, în faţa sediului Prefecturii Galaţi, pentru a protesta faţă de PSD.

Oamenii au adus câteva sute de baloane de diverse culori, iar pe cele roşii au scris "PSD", dar şi "Dragnea", "Ponta", "Olguţa" sau "Bacalbaşa", după care au început să le spargă.

"Am dat puţin în mintea copiilo pentru că am vrea un viitor mai bun pentru copii. dar şi pentru cei mai mari. Am adus baloane, iar pe cele colorate scriem rezist pentru că vrem să rezistăm cât trebuie ca să se facă curăţenie în ţară, iar pe baloanele roşii, pentru că roşul este culoarea corupţiei, am scris PSD şi, în semn de protest, le-am spart, pentru că am vrut să-i nimicim într-o formă inedită”, a spus o femeie aflată la protest. 

Manifestanţii au adus şi bannere pe care scria "Galaţi-liber de ciuma roşie", "Susţinem DNA",  "Vrem depolitizarea CCR" şi "Vom fi aici în fiecare zi- ne-am săturat să fim conduşi, cu sfidare, de hoţi!" .

Proteste au avut loc la Galaţi în fiecare seară pe parcursul ultimelor săptămâni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.