Aproximativ 300 de elevi de la Liceul Pedagogic "Carmen Sylva" din Timişoara au participat, joi, în pauza mare, la un protest în care cereau să fie lăsaţi să iasă din incinta şcolii în timpul recreaţiilor. Aceasta în condiţiile în care unitatea de învăţământ este înconjurată de străzi extrem de circulate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, Aura Danielescu, a declarat pentru News.ro că protestul elevilor de la Liceul Pedagogic "Carmen Sylva" din Timişoara vine după ce, recent, doi dintre elevi au încercat să sară gardul unităţii de învăţământ. Unul dintre cei doi a reuşit, iar celălalt a fost prins de profesori.

Cei doi elevi au fost chemaţi la direcţiune şi li s-a explicat că au încălcat regulamentul liceului.

Unul dintre elevi a fost susţinut de părinţi, care au transmis conducerii liceului că acesta trebuie să fie liber să facă ce doreşte, să iasă din şcoală atunci când doreşte.

În urma acestui incident, elevi de la mai multe clase din cadrul Liceului Pedagogic din Timişoara au participat la un protest spontan, în curtea şcolii. Este vorba despre aproximativ 300 de elevi care au strigat "Vrem schimbare".

"Elevii au strigat că vor schimbare. Nu ştim dacă schimbarea conducerii şcolii sau schimbarea regulamentului şcolii. Cert este că ei cer ca elevii să poată să intre şi să iasă din şcoală când doresc. Programul de şcoală este program de şcoală, noi avem o legislaţie în vigoare, avem regulamente, avem acte normative care ne obligă să protejăm elevii, să avem grijă de securitatea lor în incinta şcolii, noi răspundem de viaţa lor şi de siguranţa lor cât timp ei sunt la şcoală şi nu este firesc ca o măsură care nu face altceva decât să-i protejeze să poată să ducă la o asemenea revoltă şi nemulţumire. Copilaşii ar trebui să vină la şcoală şi să rămână în timpul programului de şcoală în incintă. Dacă apar lucruri neprevăzute, pentru care copiii ar trebui să părăsească unitatea de învăţământ, dirigintele este obligat să ia legătura cu părintele şi, cu acordul lui, evident, copilul poate pleca dacă este ceva care impune ieşirea lui din unitate. Sunt măsuri pe care suntem obligaţi să le luăm pentru a proteja copiii", a spus Aura Danielescu.

Şeful ISJ Timiş a adăugat că părinţii elevilor care au protestat sunt chemaţi la sediul Inspectoratului, luni, pentru a discuta problema.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.