Aproximativ o sută de funcţionari ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi şi-au întrerupt programul de lucru, miercuri, timp de o oră, şi au ieşit pe trotuarul din faţa sediului instituţiei, nemulţumiţi de nivelul salariilor şi de proiectul Legii salarizării. Activitatea insituţiei nu a fost blocată pe durata protestului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei aproximativ o sută de funcţionari au ieşit pe trotuarul din faţa sediului instituţiei unde au stat timp de oră, între 11.00 şi 12.00, spunând că este vorba despre un protest spontan.

Vicepreşedintele sindicatului Sed Lex din cadrul AJFP Galaţi, Iulian Iorga, a spus că nemulţumirile angajaţilor din teritoriu sunt legate de salarii.

"Suntem afară ca să ne manifestăm susţinerea pentru liderii care sunt la Bucureşti, au o şedinţă astăzi, la nivel de ţară, şi vor hotărâ ce acţiuni vom desfăşura în continuare, în funcţie de rezultatele negocierilor. Astăzi a fost o formă de protest, o oră, împreună cu colegi din ţară. Nemulţumirile sunt legate de salarii şi vrem alinierea salariilor cu cei de la nivelul structurii centrale; diferenţele salariale sunt foarte mari, aproape duble, mai ales la cei cu funcţii de conducere - în teritoriu vor scădea salariile dacă ne luăm după noile grile de salarizare”, a spus Iulian Iorga, vicepreşedintele sindicatului Sed Lex din cadrul AJFP Galaţi.

În timpul protestului activitatea insituţiei nu a fost blocată, întrucât cei mai mulţi angajaţi au rămas la birouri şi ghişee. Sindicatul Sed Lex din cadrul AJFP Galaţi numără peste 400 de membri.

Şi Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SindFISC a avertizat, marţi, că protestele spontane declanşate săptămâna trecută de către o parte din funcţionarii finanţişti din unităţile teritoriale ale finanţelor publice din mai multe judeţe "pot degenera în acţiuni radicale generalizate, cu consecinţe deosebit de grave în funcţionarea statului", sindicaliştii reclamând că subfinanţarea activităţii angajaţilor este dublată acum şi de nemulţumirile generate de legea salarizării, care conţine neconcordanţe salariale majore, în special între funcţiile de management de la nivel teritorial şi cele de la nivel central.

Proteste similare au avut loc şi în alte judeţe din ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.