Salariile de bază ale personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior se majorează cu suma 1300 de lei brut pe fiecare funcţie de la 1 iunie 2023, prevede proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat, prezentat duminică de Guvern în urma discuţiilor cu liderii sindicali din educaţie. Cadrele didactice, didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar de stat, aflate în activitate în anul şcolar 2022-2023, cadrele didactice din sistemul de învăţământ universitar de stat care deţin gradul didactic de conferenţiar, şef de lucrări/lector şi asistent universitar precum şi personalul didactic auxiliar, din sistemul de învăţământ universitar, aflat în activitate în anul universitar 2022-2023 vor beneficia de o primă de carieră didactică de 1.500 de lei, care va fi acordată în octombrie 2023 şi va putea fi utilizată în anul şcolar 2023 -2024. Banii, care vor fi acordaţi pe card, vor putea fi utilizaţi pentru cursuri de pregătire profesională, echipamente IT şi alte echipamente didactice de tehnologia informaţiei asimilate, cărţi de specialitate precum şi pentru ”alte categorii de cheltuieli necesare inclusiv acoperirea unor nevoi personale”, se arată în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă publicat duminică de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), în urma consultărilor dintre Guvern şi sindicatele din Educaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Proiectul de OUG privind acordarea primei anuale pentru personalul din învăţământ a fost publicat: Prima de carieră didactică de 1.500 de lei, acordată în octombrie 2023 şi va putea fi utilizată în anul şcolar 2023 -2024 / Pentru ce pot fi utilizaţi banii

”Începând cu data de 01 iunie 2023 se majorează salariile de bază: d) personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 1300 de lei brut pe fiecare funcţie; e) personalului didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum şi pentru celelalte categorii de funcţii cuprinse în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare şi care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi desfăşoară activitatea în sistemul naţional de învăţământ, cu suma de 1300 de lei fiecare; f) personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcţie”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Această sumă se acordă şi pentru personalul nedidactic încadrat la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, având în vedere faptul că pentru unele categorii de funcţii, grila aflată în plată este sub nivelul salariului de baza minim aflat în plată, fiind necesar ca de această sumă, de 400 de lei să beneficieze şi aceasta categorie de personal, conform documentului.

De asemenea, în nota de fundamentare se mai menţionează că Executivul ăi sindicaliiştii au convenit asupra faptului că ”noua lege a salarizării va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23 % din maximul grilei de salarizare din sistemul public, iar creşterea salarială pe noua grilă se va face etapizat, prima tranşă de la 1.01.2024 fiind de 50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării”.

Proiectul de OUG şi documentele aferente pot fi consultate AICI

Liderii sindicali au anunţat că greva continuă luni, iar luni la 10:00 urmează să precizeze dacă acceptă oferta Guvernului şi încheie protestul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.