Prof. univ. dr. Petre Brătilă, medic primar de obstetrică-ginecologie, medic specialist în chirurgie generală şi doctor în ştiinţe medicale, explică, plastic, că diferenţa dintre chirurgia robotică în afecţiunile ginecologice şi chirurgia laparoscopică este ca şi cum cineva ar mânca, în loc de pâine neagră, cozonac. El arată că, în acest domeniu, chirurgia robotică aduce avantaje incontestabile în primul rând pacientei, şi apoi chirurgului.
"Eu le spun pacientelor: este ca şi cum aţi mânca cozonac, în loc de pâine neagră. Prin asta pot să sumarizez cam ce înseamnă avantajele chirurgiei robotice, în primul rând pentru pacientă. Pentru pacientă avantajele sunt foarte mari, în primul rând pentru să ai posibilitatea să vezi din mult mai multe unghiuri, comparativ cu laparoscopia. Ceea ce se vede în chirurgia robotică este incomparabil pentru că, în calitate de chirurg, muţi camera unde vrei. Robotul asigură operaţii cu mare minuţiozitate şi cu nişte instrumente infime. Partea activă a instrumentelor robotice este de un centimetru şi cu două astfel de instrumente poţi să scoţi un fibrom care cântăreşte două kilograme", a explicat, joi seară, la
Medika TV, prof. dr. Petre Brătilă.
Medicul, care este specialist în chirurgie generală şi doctor în ştiinţe medicale, a subliniat că, dincolo de avantajele incontestabile pentru pacientă, chirurgia robotică folosită în sfera ginecologică aduce avantaje şi chirurgului.
"Cunosc un mare chirurg american, unul dintre pionierii laparoscopiei, care la un moment dat nu a mai putut opera din cauza artrozei făcute la umăr ţinând instrumentele", a relatat prof. dr. Brătilă, arătând că, în plus, chirurgia robotică presupune şi o importantă economie de timp.
