Pentru a doua oară în decurs de 20 de ani, procesiunea de Bobotează de la Buzău, în care enoriaşii pleacă pe jos prin centrul oraşului până la râul Buzău unde preoţii sfinţesc apa şi aruncă o cruce în râu după care se aruncă cei mai curajoşi credincioşi pentru a o recupera, nu se organizează, miercuri, din cauza pandemiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, miercuri, 6 ianuarie, nu va avea loc procesiunea de Bobotează, fiind pentru a doua oară în 20 de ani când nu se organizează acest eveniment. Prima dată s-a întâmplat îm 2017, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Deşi procesiunea de Bobotează nu are loc, credincioşii pot participa la slujbele organizate în toate bisericile din judeţ.

Regulile sunt însă specific pandemiei.

Astfel, la Catedrala Arhiepiscopală, dacă de obicei puteau asista la slujbă aproximativ 300 de credincioşi, anul acesta numărul participanţilor ar putea fi de circa 100.

Masca de protecţie este obligatorie,  iar înainte ca enoriaşii să atingă recipientele din care vor lua apa sfinţită trebuie să se dezinfecteze pe mâini.

În curtea Catedralei "Înălţarea Domnului" sunt pregătite patru vase a câte o mie de litri fiecare din care credincioşii vor putea lua Agheasma Mare pe tot parcursul zilei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.