Primarul Nicuşor Dan pledează, într-o postare pe Facebook, pentru adopţiile de câini din adăposturi, prezentând exemplul unei familii japoneze care a adoptat un căţel de 3 luni din adăpostul ASPA Bragadiru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O familie de japonezi a adoptat ieri un pui de căţel din adăpostul ASPA Bragadiru. Membrii familiei au venit iniţial la târgul de adopţii organizat de ASPA, dar pentru că nu au găsit acolo ceea ce îşi doreau, au vizitat şi adăpostul din Bragadiru unde le-au fost prezentate mai multe variante de căţei. Un căţel în vârstă de trei luni a reuşit să-i cucerească pe toţi, în special pe cei trei copii ai familiei, cu care s-a împrietenit rapid. Adopţia a fost realizată cu succes, după ce toţi paşii pentru o adopţie responsabilă au fost parcurşi”, relatează duminică pe pagina sa de Facebook primarul Capitalei.

El le transmite celor care doresc să adopte un căţel că pot merge la centrele ASPA Bragadiru şi ASPA Mihăileşti sau la unul dintre târgurile de adopţii pe care Primăria Municipiului Bucureşti le organizează prin ASPA.

Conform lui Nicuşor Dan, anul trecut, peste 1.300 de căţei au fost adoptaţi din adăposturile ASPA şi prin intermediul târgurilor şi evenimentelor organizate.

Toţi căţeii ASPA care sunt propuşi spre adopţie au toate procedurile legale îndeplinite, sunt deparazitaţi intern şi extern, vaccinaţi, microcipaţi şi, dacă vârsta o permite, sterilizaţi, precizează edilul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.