Primarul Braşovului Allen Coliban (USR PLUS) a criticat ordonanţa de urgenţă a Executivului cu privire la intervenţia în cazul apariţiei urşilor în rândul comunităţilor şi a spus că actul normativ doar pasează responsabilitatea în plan local şi aceste reglementări vor crea probleme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Allen Coliban, primarul municipiului Braşov, atrage atenţia că OUG privind urşii ridică mai multe probleme: „O privesc ca pe o pasare a responsabilităţii către nivelul local, unde de altfel există şi presiunea şi lucrul acesta poate genera nişte probleme mari pe termen lung. Imaginaţi-vă o celulă de criză formată dintr-un primar, un vânător, un medic veterinar şi un jandarm, care se trezesc faţă în faţă cu un urs şi trebuie să ia pe loc o decizie. Din punctul meu de vedere, modul în care se pasează această decizie nu este suficient detaliat şi nu ni se dau suficiente instrumente, astfel încât să ne asigurăm că gestionarea speciei urs şi a interacţiunilor dintre populaţie şi specie se face într-un mod corect, într-un mod coerent, într-un mod unitar la nivelul ţării”, a explicat Allen Coliban, joi la RFI.
 
Edilul din Braşov a adăugat că „în relaţia cu Comisia Europeană şi cu normele internaţionale, ministerul este cel responsabil, ca reprezentant al statului român pe acest domeniu. Ministerul şi Academia luau până acum astfel de decizii. Iată că acum, aceste decizii se trec în mâna unor oameni care nu întotdeauna sunt calificaţi şi nu au expertiza profesională să ia aceste decizii”.
 
Ministrul Mediului Tanczos Barna a afirmat că ordonanţa de urgenţă care permite o intervenţia graduală care poate duce până la eutanasierea sau împuşcarea urşilor era una necesară şi a arătat că aceasta se aplică exclusiv acelor cazuri în care urşii intră în localităţi.
 
„În paralel, pregătim Hotărârea de Guvern prin care hrănirea cu orice scop a urşilor în intravilan sau în apropierea localităţilor se va interzice şi vor fi sancţiuni mai mari pentru cei care nu respectă aceste interdicţii”, a mai anunţat el.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.