Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu a anunţat că a semnat un contract pentru achiziţia unui sistem de gestiune a unor staţii pentru trotinete, urmând să achiziţioneze şi segway-uri pentru a fi folosite de studenţii din Complexul Studenţesc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul Nicolae Robu a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a semnat un contract pentru achiziţionarea a 25 de trotinete cu tot cu sistemul de gestiune.

„Avem deja semnat contractul pentru achiziţia unui sistem cu gestiune informatizată cu trei staţii, fiecare cu capacitatea de zece trotinere şi un total de 25 de trotinete. Preţul total este de  129.000 de lei, iar furnizorul e o firmă din Craiova, din câte am înţeles cel mai tare furnizor de trotinete”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Robu a mai spus că urmează ca primăria să achiziţioneze segway pentru studenţi.

”Şi segway-urile au rămas în atenţia noastră şi vor fi în special pentru studenţi. E deranjant să vezi că sunt puţine locuri de parcare şi se circulă mult cu maşina. Sunt convins că mulţi studenţi nu vor mai veni cu maşina la universitate, ci vor lua segway-ul. Nu vă pot spune acum câte vom lua, dar când vom face bugetul pentru 2019 vom lua mai multe, şi trotinete şi segway-uri”, a mai spus Nicolae Robu.

Edilul mai spune că trotinetele şi segway-urie vor putea fi folosite în primăvara anului viitor.

”Acum vine iarna, nu se vor folosi în miez de iarnă. Durează până când se furnizează, până se instalează staţiile. Încă nu am stabilit unde punem staţiile exact, dar probabil două staţii vor fi în Complexul Studenţesc şi o a treia undeva la îndemână şi pentru studenţii de la Universitatea de Vest şi pentru cei de la Universitatea Politehnica. Acestea, primele, vor fi dedicate studenţilor. Accesul va fi ca şi la biciclete”, a mai spus primarul Nicolae Robu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.