Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz a semnat, marţi, contractul cu firma turcă Karsan, după ce Ministerul Dezvoltării a finalizat licitaţia pentru cele 44 de autobuze electrice pentru Timişoara încă de acum o lună. Primul autobuz este programat să fie livrat peste aproximativ opt luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
La finalul lunii iulie, producătorul turc Karsan a câştigat licitaţia organizată de Ministerul Dezvoltării pentru furnizarea de autobuze electrice pentru Timişoara, contract în valoare de 136.400.000 lei, majoritatea bani europeni. Acesta cuprinde cele 44 de autobuze electrice cu lungimea de 18 metri, dar şi 15 staţii de încărcare rapidă şi alte 44 de încărcare lentă.
 
Autobuzele Karsan vor fi destinate liniilor foarte circulate pentru a creşte frecvenţa curselor, spun reprezentanţii primăriei, iar primul va ajunge la Timişoara peste aproximativ opt luni, posibil în luna aprilie 2022.
 
„Nu e ca la tramvai, nu va fi nevoie de probe. În momentul primirii, vom introduce pe traseu aceste autobuze, cu paranteza că trebuie să instalăm şi staţiile electrice. E nevoie de un mic proces, e important că acolo este nevoie de curent de înalta tensiune şi trebuie să verificăm că peste tot unde am planificat staţii este şi tehnic posibil”, a declarat primarul Dominic Fritz, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.
 
Garanţia autobuzelor este de şase ani sau 420.000 de kilometri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.