Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea anunţă că la sfârşitul acestei săptămâni se dă startul sezonului estival, vineri fiind deschis ştrandul Ostroveni, care are două bazine cu apă dulce şi două bazine cu apă sărată. Ştrandul este administrat de primărie, iar preţul pentru intrare este de 15 lei pentru adulţi şi 8 lei pentru copii cu vârsta de peste cinci ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Baza de agrement ”Ştrand Ostroveni”, aflată în administrarea Primăriei Râmnicu Vâlcea, se va deschide vineri.
 
Potrivit administraţiei locale, baza dispune de două bazine cu apă dulce, două bazine cu apă sărată, grupuri sanitare curate şi moderne şi spaţii pentru comerţ şi alimentaţie publică.
 
"Neschimbate au rămas şi tarifele de acces, respectiv 15 lei pentru adulţi şi 8 lei pentru copii cu vârsta între 5 şi 14 ani, copiii sub 5 ani având accesul gratuit. De gratuitate la intrarea în ştrand beneficiază şi pensionarii din Râmnicu Vâlcea (prezentând cuponul de pensie şi actul de identitate), în fiecare zi de luni până joi”, informează Primăria, într-un comunicat dat publicităţii miercuri. 
 
Ştrandul este deschis între orele 08.00 şi 20.00 de marţi până duminică, iar lunea între orele 11.00 – 20.00.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.