Preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa, Nicolae Bucovală, a criticat ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor care prevede obligaţia de a scrie pe lista de meniu “când s-a născut porcul sau vita sau găină”, afirmând că acesta este ”caraghios”. El a menţionat că ordinul va intra în vigoare în 20 decembrie şi a susţinut că toate restaurantele vor fi închise pentru că nu se vor putea conforma.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Nicolae Bucovală a adus în discuţie, marţi, la o dezbatere la care au participat ministrul Mediului, Tanczos Barna, şi ministrul Turismului, Constantin Cadariu, ordinul ANPC legat de informarea consumatorilor la achiziţia produselor în unităţile de alimentaţie publică.
 
“Cred că ANPC-ul vrea să ne transforme pe toţi în prozatori. Ordinul ANPC de a scrie pe lista de meniu şi când s-a născut porcul sau vita sau găina mi se pare caraghios. Şi dumneavoastră aţi fost în toată lumea şi noi mai mergem pe unde apucăm, dacă avem profit după o vară, dar nu am văzut nicăieri în lume o asemenea listă de meniu, credeţi-mă. Este imposibil să o facem. Intră în vigoare pe 20 decembrie. Înseamnă că ne vor închide pe toţi pentru că nu le putem face”, a precizat Bucovală.
 
El a întrebat dacă se doreşte din nou distrugerea HoReCa prin acest ordin. 
 
“Se pot face în condiţiile în care vom angaja nutriţionişti. Nu ne pricepem. Eu am terminat matematica, de unde să mă pricep la ce îmi cere ordinul ANPC-ului? De ce s-a dat acest ordin? Se doreşte într-adevăr încă o dată distrugerea HoReCa? Chiar nu înţelegem. Funcţionam foarte bine până acum. Puneam cu alergeni, cu nealergeni, cu ce era acolo. Dar acum, ca să scrii la fiecare produs de unde provine, că e îngheţat, că e dezgheţat, ce calorii, vă spun, din punctul nostru de vedere, este o crimă”, a afirmat Bucovală. 
 
Ordinul ANPC specifică faptul că devine obligatorie indicarea informaţiilor privind tipul şi cantitatea ingredientelor care depăşesc o pondere de 20 de grame în cadrul produsului finit sau al mâncării furnizate de unităţile de alimentaţie publică.
 
Conform aceluiaşi act, trebuie afişate informaţii privind declaraţia nutriţională şi aditivii utilizaţi astfel încât acestea să fie disponibile şi accesibile direct la locul de desfacere sau oferire a acestor produse sau, în cazul comercializării la distanţă, să fie disponibile consumatorului înainte de finalizarea comenzii.
 
De asemenea, trebuie afişate valoarea energetică şi cantităţile de grăsimi, de acizi graşi saturaţi, de zaharuri şi de sare.
 
Informaţiile reglementate de ordinul ANPC trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, uşor accesibil, lizibil, de neşters şi nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou sau pe lista meniu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.