Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 26/2019 pentru modificarea Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, transmite Administraţia Prezidenţială. Actul normativ promulgat are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.152/1999, astfel încât schimbul de locuinţă să poată fi realizată în orice moment, în perioada de valabilitate a contractului de închiriere, precum şi trecerea cheltuielilor pentru întreţinere, reparaţii curente, reparaţiile capitale, precum şi încheierea contractelor de asigurare a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor să fie în sarcina titularului contractului de vânzare cu plata în rate lunare egale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, a fost modificat şi art. 10 alin. (3¹) şi (7¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, în sensul instituirii prevederii că sumele necesare pentru decontarea de către beneficiari a bunurilor sau serviciilor ori lucrărilor executate sunt transferate de la bugetul de stat.

Pe 21 noiembrie 2019, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar pe 13 februarie 2024, votul Camerei Deputaţilor a fost decizional. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.