Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii salarizării angajaţilor din sectorul public.
”Preşedintele Klaus Iohannis susţine necesitatea de creştere a veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor. Este evident faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate inechităţile şi disfuncţionalităţile salariale. În acelaşi timp, preşedintele României susţine necesitatea unei creşteri sustenabile a salarizării în sectorul bugetar, care să asigure motivaţiile adecvate şi performanţele necesare din partea tuturor beneficiarilor”, transmite Administraţia Prezidenţială.
El atrage atenţia că unele aspecte ”problematice” vor trebui corectate ulterior, în perioada de aplicare.
”Coaliţia aflată la guvernare are obligaţia să se asigure că legea salarizării va produce rezultate conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în economie şi implicaţii negative asupra bugetului public. În acest sens, aplicarea legii trebuie corelată cu angajamentele României din Pactul de Stabilitate şi Creştere, în vederea păstrării deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB. Această lege ar trebui să rezolve problemele salariale existente în sectorul public, fără să creeze altele”, mai precizează sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.