Preşedinte Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, a declarat, miercuri, că transportatorii au primit angajamentul din partea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, că problemele pe care le ridică vor fi rezolvate, unele dintre ele chiar în prima şedinţă de Guvern de săptămâna viitoare. O delegaţie a transportatorilor se va întâlni, la ora 11.00, cu ministrul Răzvan Cuc pentru a vedea forma finală a actelor normative pe care le solicită protestatarii şi care s-au blocat în circuitul de avizare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Astăzi au venit colegi din toată ţara, din transportul judeţean de pasageri, din transportul interjudeţean de pasageri şi din taximetrie. Obiectivul este unul pe care deja îl cunoaşteţi, şi anume să finalizăm etapa legislativă de promovare a celor două ordonanţe care nu aduc niciun fel de prejudiciu bugetului de stat, din contră, ar trebui să aducă bani la bugetul de stat, să aibă ca efect eliminarea transportului ilegal care se desfăşoară în ţară, la nivel judeţean, în taximetrie şi în afara graniţelor României de către transportator neautorizaţi”, a declarat, miercuri, în Piaţa Victoriei, preşedintele FORT, Augustin Hagiu.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

Potrivit acestuia, primul punct pe lista de solicitări este cel legat de eliminarea sintagmei ”în mod repetat” din Legea taximetriei. Celelalte puncte vizează prelungirea programelor judeţene şi interjudeţene de transport.

”Al treilea punct, solicitat de colegii din taximetrie şi rent-a-car, este cel legat de trecerea sub tutela Autorităţii Rutiere Române, în grădina Ministerului Transportului. La ora 11:00 ne întâlnim cu domnul ministru (Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor – n.r) să vedem ultima formă a celor două acte normative. Avem angajamentul concret că în prima şedinţă de Guvern de săptămâna viitoare prima ordonanţă va pleca către Monitorul Oficial, este cea care elimină sintagma în mod repetat şi care prelungeşte programul interjudeţean, respectiv trece la Autoritatea Rutieră Română componenta de rent-a-car. Este clar că vom pleca de aici cu problemă rezolvată, urmând să vedem exact forma finală a actelor normative şi să ne asigurăm că lucrurile sunt cum trebuie”, a mai spus Hagiu.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

Sute de transportatori participă, miercuri, în Piaţa Victoriei din Bucureşti la un protest organizat de FORT. Transportatorii reclamă că mult aşteptatele Ordonanţe de Urgenţă în domeniul transporturilor de pasageri, promise de Guvern, sunt blocate pe circuitul de avizare. În plus, protestatarii afirmă că sectorul de activitate nu s-a mai întâlnit niciodată cu un asemenea moment, ce riscă să blocheze iremediabil transportul rutier naţional şi judeţean de pasageri.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

Circulaţia în zonă este perturbată, iar Brigada Rutieră a reconfigurat traficul pentru a se putea desfăşura protestul. Restricţiile de circulaţie vor rămâne în vigoare până la ora 15.00.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.