Încă un cadru medical din judeţul Prahova care a primit vineri serul pentru imunizare împotriva noului coronavirus a prezentat reacţii adverse. Este al doilea caz de acest gen dintr-un total de peste 2600 de persoane vaccinate, primul caz fiind al uni angajat din sistemul de sănătate care are alergii la unele medicamente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
„În ultimele 24 de ore a fost raportată o nouă reacţie adversă, apărută în urma  imunizării cu serul produs de BioNTech/Pfizer. Este vorba despre un cadru medical, vaccinat la un centru din Ploieşti, care a prezentat cefalee, înţepături la nivelul feţei, tahicardie, frison. Persoana în cauză era sub supraveghere medicală post-vaccinare, iar, în prezent, este în stare bună, nefiind necesară internarea” informează, vineri, Prefectura Prahova.
Este al doilea caz de reacţie adversă la un cadru sanitar din Prahova care se vaccinează cu noul vaccin. Primul caz a fost semnalat joi, la o persoană care suferă de alergii la unele medicamente, iar reacţiile au apărut la cinci minute de la administrarea serului.
Conform informaţiilor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Prahova, până vineri, 8 ianuarie, la ora 13:30, dintre cele 2750 de doze de vaccin anti SARS-CoV-2 care au ajuns în judeţ, 2621 au fost administrate, alte 129 fiind în curs de administrare personalului medico-sanitar.
Alte 625 de doze, solicitate de către centrele de vaccinare, vor ajunge în Prahova şi vor fi distribuite de către DSP, pe parcursul zilei de sâmbătă. 
Campania de vaccinare a început în judeţul Prahova la 31 decembrie.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.