Trei angajaţi ai Primăriei Ploieşti au fost diagnosticaţi cu COVID-19, printre aceştia numărându-se o persoană din conducerea instituţiei, dar şi un salariat care lucrează la serviciile sociale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În prezent, 3 angajaţi ai municipalităţii au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19. Facem precizarea că niciunul nu este cu transmitere din interiorul primăriei, persoanele respective având cazuri înregistrate cu COVID-19 în familie. De asemenea, toţi angajaţii care au intrat în contact cu cei confirmaţi pozitiv sunt izolaţi acasă”, a transmis, marţi după-amiază, Primăria Ploieşti, printr-un comunicat dat publicităţii.
 
Birourile instituţiei au fost dezinfectate încă de vineri, 17 iulie, aceste proceduri de dezinfecţie derulându-se săptămânal la nivelul Primăriei Ploieşti.
 
Surse din cadrul Primăriei Ploieşti au declarat, pentru News.ro, că unul dintre angajaţii infectaţi cu SARS-COv-2 este o persoană din condurea Primăriei, altul este din cadrul Administraţiei Servicilor Social Comunitare şi al treiela este de la Serviciul Tehnic al Primăriei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.