Peste 5.000 de gospodării din nouă localităţi ale judeţului Prahova nu au energie electrică, marţi, la orele prânzului, din cauza avariilor produse de rafalele de vânt pe reţeaua de alimentare. Conform statisticilor făcute publice de autorităţi, sunt afectate total două linii totale, parţial - şapte, precum şi 67 de puncte de alimentare cu electricitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Cele mai afectate localităţi sunt Mărgineni, Diţeşti şi Filipeştii de Pădure, unde 2.320 de gospodării nu au electricitate, marţi, la ora 12:00. În localitatea Telega, 820 de case nu sunt alimentate cu energie electrică. Avarii s-au produs şi pe reţelele care alimentează oraşul Mizil şi localităţile Conduratu, Bălţeşti, Gornet Cuib şi Bogdăneşti.
 
În total, sunt afectaţi de penele de curent 5.002 consumatori.
 
Conform statisticilor făcute publice de autorităţi, sunt afectate total două linii totale, parţial - şapte linii şi 67 de puncte de alimentare cu electricitate. În zonele afectate 14 echipe sunt pe teren, lucrând la remedierea avariilor produse de vântul puternic.
 
În contextul în care judeţul Prahova se află sub avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt. Pompierii au intervenit pentru degajarea copacilor căzuţi pe carosabil sau peste cablurile electrice în Azuga, Buşteni, DN 1 - Paralela 45, Berceni şi municipiul Ploieşti.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.