Peste 3.000 de consumatori din judeţul Prahova au rămas fără energie electrică, duminică după amiază, în urma unei vijelii care a durat câteva zeci de minute. Afectate de pana de curent sunt şi străzi din Ploieşti. Vântul puternic a doborât mai mulţi copaci în zona de munte a judeţului, dar şi în Ploieşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Conform datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, duminică după amiază 3032 de consumatori din judeţ nu sunt alimentaţi cu energie electrică în urma furtunii abătute duminică după amiază în judeţ. Este vorba despre gospodării din municipiul Ploieşti, dar şi din oraşul Urlaţi şi comuna Telega. La ora transmiterii acestei ştiri se lucrează pentru remedierea avariilor apărute pe reţeaua de alimentare.
În judeţul Prahova, aflat sub avertizare Cod galben de furtună, vântul puternic a doborât mai mulţi copaci, în zona de munte a judeţului, în Sinaia şi Cheia, dar şi în Ploieşti, unde pompierii intervin pe străzile Cornăţel, Teleajen, Mihai Bravu, Aleea Iezerului. De asemenea, ISU Prahova a fost solicitat să intervină pentru evacuarea apei dintr-o locuinţă în comuna Bucov.
Duminică după amiază ISU Prahova a emis avertizare RO-ALERT privind vijelie puternică, descărcări electrice, grindină şi ploi torenţiale, populaţia fiind sfătuită să se adăpostească şi să evite deplasările.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.