Autorităţile din judeţul Prahova raportează, miercuri, patru noi focare de SARS-CoV-2, în două dintre cazuri afectate fiind centre sociale, în timp ce celelalte două focare au fost depistate la societăţi comerciale. În judeţ au fost raportate, de marţi până miercuri, 1.146 de noi cazuri de COVID-19, dintre acestea 230 fiind la copii sau adolescenţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
La Câmpina, în  Centrul de reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilităţi au fost identificate 16 persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, 11 dintre acestea fiind beneficiari şi cinci salariaţi. Cei  11 beneficiari au rămas ȋn izolare ȋn centru sub supravegrerea medicului, iar cei cinci salariaţi au fost izolaţi la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie, transmite Prefectura Prahova.
 
Şi la Complexul de Servicii Comunitare "Sfântul Andrei" Ploieşti, unde sunt îngrijişi copii, trei dintre beneficiari sunt infectaţi, cu toţii au fost izolaţi în centru, având forme usoare de boalăşi se află supravegherea medicilor de familie. 
 
De asemenea, la o societate comercială din comuna Floreşti nouă salariaţi sunt infectaţi, în timp ce la o firmă din comuna Ariceştii Rahtivani 11 angajaşi sunt bolnavi. Aceştia se află la domiciliu, fiind supravegheaţi de către medicii de familie.
 
Judeţul Prahova raportează miercuri 1.146 de noi cazuri de COVID-19 unu din trei teste efectuate fiind pozitiv. Dintre acestea, 230 sunt copii şi adolescenţi. 
 
La nivel judeţean a fost raportate, de marţi până miercuri, opt decese - şase femei, cu vârste cuprinse între 54- 88 ani şi doi bărbaţi de 82, respectiv 84 ani.
 
Cinci dintre cei decedaţi erau nevaccinaţi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.