Autorităţile din judeţul Prahova au emis, în ultimele şapte zile, nouă mesaje Ro-Alert prin care avertizează populaţia cu privire la prezenţa urşilor în localităţi. Vizate sunt patru oraşe, dintre care trei cunoscute ca zone turistice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
Conform statisticilor, nouă mesaje Ro-Alert au fost emise, săptămâna aceasta, către locuitorii din Prahova, pentru a avertiza asupra prezenţei urşilor în localităţi. Astfel de mesaje au primit persoanele aflate în staţiunile Sinaia şi Buşteni de pe Valea Prahovei, în oraşul Slănic, cunoscut de asemenea ca zonă turistică şi în oraşul Comarnic, unde autorităţile au decis ca Poliţia locală să păzească o şcoală unde ursul îşi face tot mai des apariţia. 
 
Cel mai recent astfel de mesaj l-au primit, duminică seară, persoanele aflate în cartierul Poiana Ţapului din staţiunea Buşteni.
 
„Cetăţenii sunt îndemnaţi să nu dezactiveze alertele Ro-Alert de pe telefon, să nu se deplaseze spre locul unde a fost emis mesajul de alertă, să circule în grupuri şi să rămână sau să se adăpostească în locuri care prezintă siguranţă. Dacă sesizaţi prezenţa unui urs, nu vă apropiaţi de animal, nu-l hrăniţi şi nu încercaţi să vă apropiaţi sau să-l filmaţi. Părăsiţi imediat zona şi sunaţi la 112 pentru a semnala autorităţilor prezenţa animalelor sălbatice într-o zonă publică”, recomandă oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.