Autorităţile din judeţul Prahova au identificat un focar de îmbolnăvire în rândul muncitorilor de pe un şantier de pe raza municipiului Ploieşti, cinci dintre ei fiind infectaţi cu noul coronavirus. Alţi 20 de muncitori au fost testaţi şi aşteaptă rezultatele. În total, la nivelul judeţului sunt 595 de cazuri active de COVID-19, o treime dintre acestea aflându-se în Ploieşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Direcţia de Sănătate Publică Prahova a identificat un nou focar pe un şantier din Ploieşti, unde, până în prezent, au fost confirmaţi cu noul coronavirus cinci angajaţi. Alte 20 de rezultate sunt în aşteptare. A fost demarată ancheta epidemiologică, au identificaţi contacţii şi carantinaţi, iar persoanele confirmate au fost izolate”, a transmis, joi, Prefectura Prahova.  

În ultimele 24 de ore 65 de prahoveni au fost diagnosticaţi cu boala provocată de noul coronavirus, trei dintre ei fiind copii.

De la începutul epidemiei şi până în prezent, în Prahova, 4.739  persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul celor confirmaţi de la începutul epidemiei, 159 de prahoveni au decedat, conform raportărilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova.

La nivelul judeţului există, conform celor mai recente statistici, 595 de cazuri active de COVID-19, dintre care 185 numai în municipiul Ploieşti.

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, în Prahova, este de 328, dintre care 274 de paturi sunt ocupate. La terapie intensivă, din cele 28 de paturi alocate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, 18 au fost raportate ca fiind ocupate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.