Comisarii Gărzii de Mediu Prahova au amendat şi au dispus sistarea activităţii unei societăţi comerciale care se ocupă cu extracţia nisipului şi a pietrişului şi fabricarea betonului. Decizia a fost luată întrucât firma funcţiona fără autorizaţie de mediu.
”Garda de Mediu Prahova a aplicat amendă contravenţională în valoare de 60.000 lei şi sistare de activitate în urma unui control efectuat la o societate cu domeniul de activitate în extracţia pietrişului şi nisipului, fabricarea betonului, în localitatea Pisculeşti, judeţul Prahova. La verificarea în teren s-a constatat că agentul economic verificat desfăşura activitatea de exploatare de agregate minerale fără să deţină autorizaţie de mediu, activitatea desfăşurată făcând obiectul procedurii de autorizate din punct de vedere al protecţiei mediului”, informează, marţi, pe Facebook, Garda de Mediu Prahova.
Societatea comercială va putea relua activitatea de producţie numai după obţinerea actului de reglementare.




























